Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Doua exercitii simple pentru a te concentra mai bine

de Sunt Fericita la 2021-05-21
Doua exercitii simple pentru a te concentra mai bine
Traim intr-o lume a vitezei, avem din ce in ce mai putin timp pentru noi si pentru familie, suntem din ce in ce mai stresati, nu mai constientizam atat de clar lucrurile care se intampla in jurul nostru, iar concentrarea nu mai e de mult timp punctul nostru forte.


Cu toate acestea, psihologul Alexandru Plesea este de parere ca dezvoltarea concentrarii este o aptitudine care se poate realiza independent de factorii externi de stres, iar aceasta ne ajuta sa dormim mai bine, sa invatam mai bine, sa intelegem si sa memoram mai bine, sa ne indeplinim sarcinile de serviciu mai eficient si, per total, sa fim mai fericiti.

“Cand te concentrezi, iti conservi energia si nu o consumi pe ganduri sau activitati irelevante. De aceea, dezvoltarea concentrarii se dovedeste a fi vitala pentru oricine aspira la mai multa eficienta si independenta. Aceasta aptitudine este utila pentru atingerea succesului in orice. Fara ea, eforturile sunt imprastiate, dar cu ea, poti indeplini numeroase obiective”, explica psihologul Plesea.

Fara concentrare, mintea noastra sare de la un gand la altul

In acelasi timp, specialistul crede ca, in contextul in care gandurile ne guverneaza existenta, am devenit atat de obisnuiti cu aceasta stare incat o privim ca fiind naturala.

“Spre exemplu, atunci cand respiram, nu trebuie sa acordam atentie fiecarei respiratii. Devenim constienti de procesul de a respira doar in momentul in care avem probleme la acest capitol, cand avem nasul infundat, cand suntem raciti sau cand ne aflam intr-o camera neaerisita. Acelasi lucru se intampla si cu procesul producerii de ganduri. Devenim constienti de atacul constant al gandurilor si de neputinta noastra de a le calma doar in momentul in care trebuie sa ne concentram, sa rezolvam o problema sau sa invatam. Devenim si mai constienti cand avem temeri si griji”, mai spune psihologul.

Mintea noastra sare de la un gand la altul in cele mai inoportune momente: atunci cand avem de finalizat o sarcina de la job sau trebuie sa invatam pentru examene. Greseala noastra, continua specialistul, este ca incercam activitati care sa ne distraga si mai mult de la concentrarea noastra, asa ca aprindem televizorul sau radioul, incepem sa ascultam muzica. Ne intoarcem iar la invatat, apoi ne aducem aminte de accidentul de aseara si tot asa. Cand ne uitam la ceas, ramanem uimiti ca a trecut deja o ora si abia am reusit sa citim jumatate de pagina.

“Toate aceste lucruri se intampla din cauza ca nu ne-am dezvoltat, in timp, puterea de concentrare si mintea noastra nu este obisnuita sa isi focuseze atentia pe un singur gand, ci trece de la un gand la altul, fara sa tina cont de prioritati. Daca in locul nenumaratelor ganduri necontrolate si neingrijite, ar exista doar un gand, acesta ar ocupa intregul camp de atentie al omului si asa s-ar exercita o forta mare, concentrata si focalizata pe un singur lucru.”, explica psihologul.

Care sunt cele mai eficiente exercitii pentru dezvoltarea concentrarii?

Psihoterapeutul considera ca doua exercitii simple ne pot ajuta sa ramanem concentrati si sa ne punem viata in ordine, si anume “Concentrarea pe un singur obiect” si “Concentrarea prin respiratie”.

1. Exercitiu de concentrare pe un singur obiect

Primul pas pe care trebuie sa-l facem este gasirea unui loc linistit, de preferat in natura si putem adopta orice pozitie dorim. Urmatorul pas este sa tragem aer in piept si sa ne concentram atentia pe un obiect care ne-a atras atentia din prima: o frunza, o floare, un nor etc. Pentru a ne masura puterea de concentrare, putem folosi un cronometru si sa ne notam timpii de focusare a atentiei pe un singur obiect, iar obiectivul este sa ne marim timpii de concentrare. In opinia psihologului Alexandru Plesea, putem practica acest exercitiu de 2 ori pe zi, cate 10-15 minute pe sesiune, timp de 30 de zile. In tot acest timp vom observa ca mintea noastra devine mai clara si bine directionata catre scopul si ideile noastre, iar nivelul de concentrare creste semnificativ si memoria se va imbunatati.

2. Exercitiu de concentrare prin respiratii

Ca si exercitiul precedent, si acesta implica gasirea, intai de toate, a unui loc linistitor, unde sa nu fie factori perturbatori. Pentru a ne cronometra timpul pe care dorim sa il alocam pentru meditatie, putem folosi temporizatorul telefonului mobil. Apoi ne asezam cu coloana dreapta pe un scaun, pe o saltea de yoga sau chiar pe jos, inchidem ochii si ne focalizam atentia pe respiratie si momentul in care acesta se simte cel mai puternic. Incepem sa numaram un ciclu de 21 de respiratii, iar in acelasi timp cautam sa ne mentinem atentia doar pe inhalarea pe nas. Atunci cand gandurile vor intra in mintea noastra, vom incerca sa nu le respingem, ci sa le aprobam si sa ne intoarcem usor atentia catre inhalarea aerului pe nas. Cand ajungem la finalului unui ciclu de 21 de respiratii, fara sa avem ganduri din exterior, ci doar atentia concentrata pe inhalare, atunci putem spune ca ne-am atins scopul, iar mintea noastra va putea sa isi foloseasca la parametri inalti aceasta functie foarte importanta pentru viata noastra.

“Cultivand in rutina noastra exercitiile de mai sus, efectele nu vor inceta sa apara. In clipa in care ne vom apuca de ele, vom incepe cu adevarat sa observam natura mintii noastre neastamparate, cum gandurile vin si pleaca fara sa vrem. Atunci ne putem pune intrebarea: Cine gandeste? Obiceiurile mele vechi de gandire sau eu, cel care vreau sa gandesc la un lucru’’, conchide psihologul Alexandru Plesea.

Foto: pixabay.com

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Jurnal de tatic


Cresterea copilului de la o zi la un an Posibil Mai curand cresterea parintilor de la o zi la un an JURNAL DE TATIC - un adevarat manual pentru tatici Dar dedicat mamicilor Gata Asteptarea a luat sfarsit Prima carte despre implicarea tatalui in cresterea copilului a venit din tipografie 0 teorie 100 practica zi de zi si mai ales ...

Oferta Speciala
valabila 48h

de Sunt Fericita
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.

Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele



Rating:


Nota: 3.07 din 5 - 15 voturi.

Ti-a placut acest articol? Da Like sau trimite-l prin WhatsApp prietenilor tai!

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre concentrare

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre memorie

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre exercitii de respiratie

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre meditatie

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre yoga

Cele mai citite articole

Investitia in aur poate fi o modalitate de diversificare a portofoliului, dar si de obtinere a unei ...
Ce intelegem prin vindecare? Ne referim la vindecarea corpului fizic, vindecarea ...
In ultimele decenii, bauturile energizante au castigat popularitate in randul consumatorilor din ...
Slabeste rapid si scapa de toxine!
 
Sanatate in bucate - 10 retete pentru detoxifiere si stare de bine
 
Citeste zilnic GRATUIT totul
despre sanatate, frumusete, stil!
 
Adauga mai jos adresa de e-mail pentru a primit Ebook-ul gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
0