Gandurile unei femei mature: Adevarul pe care nu vrei sa-l auzi

Intrasem bine in actiune ieri, cand o doamna a inceput sa se plimbe agitat prin fata mea, s-a uitat la mine, mi-a cautat privirea si s-a asezat, in cele din urma, langa o alta doamna cu care a inceput sa vorbeasca. M-am uitat un pic iritata la ea si i-am judecat in gand geaca de o culoare deloc placuta. Atat am putut sa fac eu, cu mintea mea ingusta, la un prim contact: sa privesc condescendent spre alegerile ei vestimentare.

Apoi i-am vazut lacrimile. Ii curgeau nestapanit pe obraji, caci durerea ei era atat de mare, ca nu mai putea fi tinuta in interior. „Sunt banuita iar de cancer”, a inceput ea. „Am avut acum sase ani cancer la san. Si am scapat. Am avut un baiat si mi-a murit si nu l-am putut alapta. Laptele ala a ramas acolo si s-a facut rau. Cancer. Acum s-ar putea sa am iara.”

Va dati seama cum s-a facut liniste deplina in jur si toata lumea a inceput sa o incurajeze. S-a uitat iar spre mine si am intrebat-o: „Aveti copii?”. „Da, Andrada, o fetita de 11 ani. Vrea sa se faca chirug pe creier. Invatatoarea a zis ca e singura din clasa care poate sa ajunga ceea ce isi doreste.” „Vedeti, am intervenit iarasi eu, trebuie sa fiti tare. Pentru ea.”

„Cand s-a nascut, eu si sotul am fost atat de fericiti, incat i-am cumparat de toate. Si haine, si jucarii, si mancare din aia buna. Apoi, cand a facut cinci ani, m-am imbolnavit. Si acum imi pare rau ca am plimbat-o peste tot, ca i-am implinit toate dorintele atunci. Nu mai pot sa fac nimic din astea. Am patru milioane jumatate pensie de boala. Si rata la banca este mai mare decat pensia mea.”

Ce poti face in astfel de cazuri? Eu m-am facut mica si i-am multumit lui Dumnezeu ca pot sa le cumpar banane si lapte copiilor mei in fiecare zi, ca pot sa am zile in care nu ma doare nimic, ca pot planifica o excursie la mare, acolo unde vrea mereu cel mare sa ajunga. Am uitat pentru o clipa ca nu-mi place cum arat, ca vreau sa-mi schimb geanta, ca geaca mea este frumoasa. La ce bun? Cum as reactiona daca as sti ca peste cateva luni nu-mi voi mai putea trezi copiii sa mearga la scoala si la gradinita? Ca mama va fi pentru ei o poza de care se vor speria cand o vor vedea, caci intalnirea cu moartea la varste mici este hada, mutileaza suflete si respinge? Cum si-ar mai pregati ei laptele cu cacao? Cine le-ar mai cumpara canute colorate si sosete cu Spiderman? Cine? Cine?