Lasa-i sa fie mai buni decat tine

Mi-a parut rau pentru el. Pentru tata, vreau sa spun. Satisfactia de moment a castigului nu se compara cu satisfactia de durata de a vedea incantarea pe fata copiilor atunci cand te intrec. M-am consolat cu gandul ca era doar o problema de timp. Pustiul juca bine si, mai devreme sau mai tarziu, pe masura ce el va deveni mai puternic, iar tatal lui va imbatrani, ii va veni si lui randul.

Acum, si tu, si eu stim ca acesta nu era un Parinte. Si inca nu ti-am spus ca nici macar nu-si incuraja fiul – banuiesc ca era prea ingrijorat ca ar fi putut fi invins. Sigur, nu-i poti lasa intotdeauna pe copii sa te intreaca la absolut orice – ar fi ingrozitor de arogant din partea ta. Poti s-o faci cand au 2 ani, dar nu-i mai poti pacali cand au 12. Dar pot si ei castiga din cand in cand; tot ceea ce trebuie sa faci este sa nu te straduiesti atat de absurd de tare ca tatal cu tenisul. Si ii poti incuraja atunci cand pierd: „Cand o sa ai lovitura de rever la fel de buna ca dreapta, n-o sa mai am nici o sansa.“

Iar daca la tenis nu sunt inca asa de buni ca tine, du-te si catara-te in copaci cu ei. Sau inoata. Sau faceti impreuna prajituri. Sau cantati la pian. Sau jucati jocul preferat la PlayStation. Gaseste ceva ce ei fac mai bine decat tine si faceti impreuna lucrul acela. Este cu mult mai distractiv decat sa castigi (cel putin cand e vorba despre copilul tau).

Si inca ceva. Ce crezi ca l-a invatat tatal tenisman pe copilul lui despre cum sa piarda? Nimic. Zero. Canci. Tot ce i-a comunicat a fost: „Ai grija ca asta sa nu ti se intample niciodata.“ Si-a ratat sansa de a-i demonstra copilului cum sa piarda cu gratie. De fapt, nu-i asa de rau sa pierzi atata vreme cat stii cum sa pierzi.