Parodie. Comentariu literar: Corina - Autobronzant

Asadar, astazi, la comentariul literar obligatoriu pentru admiterea in cluburile de fite, avem "Autobronzant". Cum a iesit si soarele, luati-va o crema cu un indice de protectie mai mare si... sa purcedem! Vom merge, impreuna cu eroinele noastre, intr-o calatorie initiatica care l-ar fi facut pana si pe Harap Alb sa roseasca... Ca sa nu mai vorbim de Spanu!

Corina - Autobronzant

Strofa I

Intru-n club cu fetele,
Paparazzi, camere,
Click-click, can-can,
Mi-am facut temele,

Opera intra direct in esenta problemei, chiar de la primul vers, asa cum intra si fetele in club, alaturi de eroina principala. Evident, personajele negative sunt deja prezente in club, paparazzi abia asteptand sa le suprinda pe fete in ipostaze ce ar putea ajunge de can-can. Insa, orbiti de viteza cu care se desfasoara actiunea, am putea trece cu vederea doua amanunte de o importanta covarsitoare in istoria literaturii romanesti.
 
Primo: "click-click" nu este, asa cum ati putea fi indusi in eroare, vreo trimitere la aparatul foto! Nu, nici pe departe, este, ceea ce numesc fotbalistii, o "trimitere pe fenta". E vorba de o trecere suava de la mediul real, cel in care fetele traiesc, la cel online, acolo in care tot mai multi dintre noi au inceput sa vietuiasca. Daca aveati senzatia ca avem de-a face cu niste fete agramate, a caror singura calitate ar putea fi frumusetea, sunteti in eroare, cum spune presedintele. De ce? Pentru ca...

Secundo: "Mi-am facut temele" traseaza o linie de demarcatie clara intre fetele care nu invata si cele care invata. Eroinele noastre fac parte din a doua categorie. Ele nu concep sa piarda o noapte in club inainte de a-si face, constiincioase, temele. In acelasi timp, printr-o constructie literara ce aduce cu aluziile din operele lui Caragiale, acest "Mi-am facut temele" inseamna ca fetele stiu ce au de facut in escapada initiatica in care, iata, au pornit.

Strofa a II-a

Pana dimineata, stii tu, party, after-party
Pe nisipul rece, asteptam un strop de soare.
Si nu, nu, nu ne oprim,
Nu obosim, ca doar tu-mi dai

Brusc, intreaga actiune se muta din club undeva, pe nisip. Cel mai probabil, este vorba de o plaja, pentru ca e greu de crezut ca fetele s-au dus intr-un parc, rechizitionand locul de joaca cu galetusa prescolarilor... Opera devine misterioasa, eroina ne provoaca printr-un "stii tu" care ne intriga, dar, in acelasi timp, ne face complici la tot ceea ce se intampla. Iar ce se intampla este realmente halucinant! Pentru ca fetele nu se opresc deloc (din asteptarea unui strop de soare), iar acel "nu", repetat obsesiv de trei ori, creeaza o impresie artistica ce te lasa cu gura cascata. Asta pana cand personajul principal ne anunta ca ele nu obosesc - au, evident, o buna conditie fizica - si, in plus, ne marturiseste, franc: "ca doar tu-mi dai"...
 
De aici intram pe un taram nou, cel al visarii. Planurile real - ireal s-au separat deja, demult, acum stam si visam. Ne gandim ce i-am putea da noi protagonistei, ne lasam mintea sa zburde prin cele mai exotice colturi ale imaginatiei. Speram sa gasim, dar speram degeaba. Si cand suntem in pragul crizei de nervi, cand credem ca nu vom afla niciodata adevarul, ne loveste refrenul!

Refren:

Tu imi dai aripi ca un energizant,
Sarutul tau pe pielea mea autobronzant,
Langa tine stralucesc ca un diamant,
Sarutul tau pe pielea mea,
Sarutul tau pe pielea mea,

De 8 versuri am avut nevoie pentru a ajunge la miezul mesajului! Opera literara este mai mult decat o opera literara! Este si o reclama mascata, extrem de bine facuta, la Red Bull! Asta pentru ca "Tu imi dai aripi ca un energizant", cuvinte ce ne duc imediat cu gandul la "Capitane, am pierdut aripa dreapta!"

Realitatea este ca tot ceea ce s-a intamplat pana acum ne-a adus intr-o stare de semi-inconstienta, parca am calatori cu avionul la mare altitudine, iar cabina nu este bine presurizata. In aceasta ceata care ni s-a pus pe creier, incepem sa vedem, logic, pietre pretioase: "Langa tine stralucesc ca un diamant". Visam, ne continuam starea de beatitudine, si suntem fulgerati de ultimul vers al refrenului, care rupe in doua tot ceea ce stiam despre iubire in poezia romana din toate etapele sale de evolutie... "Sarutul tau pe pielea mea" este mai mult decat un vers. Este mai mult decat un indemn clar la renuntarea la cosmetice, "sarutul tau" rezolva totul, ca un panaceu universal. Eroina este, mai mult decat evident, in al noulea cer. Acolo unde suntem si noi. Si acolo de unde revenim imediat cu picioarele pe pamant, pentru ca, de fapt, refrenul se incheie trist. De ce? Iata de ce!

Controversatul vers: "Totusi este trist in lume" din poezia "Floare albastra" este o incercare modesta a lui Eminescu de a fi concesiv la adresa lumii. Initial, spune Noica, versul era "Totul este trist in lume", dar poetul a zis sa ne mai dea o sansa. Inutilitatea vietii a fost salvata. Sunt si lucruri rele, dar si lucruri bune...

Intr-un arc peste timp, eroina noastra se abtine - si bine face - si repeta versul "Sarutul tau pe pielea mea". In prima versiune a operei, criticii spun ca era vorba despre "Sarutul tau, ce pielea mea"! Prin aceste cuvinte, protagonista ne transmite inutilitatea vietii, inutilitatea sarutului, inutilitatea nisipului, a clubului, a temelor facute. A revenit, din fericire, la sentimente mai bune si, in loc sa ne arunce in bratele depresiei, ne lasa sa visam in continuare. Realitatea este ca am scapat la mustata!

Strofa a III-a

Am pornit motoarele,
Se-aprind reflectoarele,
Bass, dans, sete,
Ghici ce? Da-mi ceva rece!

Strofa a III-a e de o complexitate egalata doar de sentimentul nostru gresit ca este superficiala... Fetele, le stiti, cele din club si de pe plaja, pornesc motoarele. Sentimentul stramutarii, al alinierii, a ajuns, iata, si in cultura moderna. Nu e nevoie sa fii din trupa lui Ginghis Han ca sa fii nomad, sa te muti de colo-colo. Fetele din trupa Corinei se urca pe motoare, aprind reflectoarele, precum un 747 - Jumbo ce pleaca la decolare si, gata! "Bass, dans, sete". Intriga este mentinuta la cote paroxistice! Cei care stau mai slab cu nervii sunt, probabil, la a doua cutie de medicamente. Nu e usor sa rezisti unor intrebari atat de directe precum acest "Ghici ce?" care te arunca in bratele unui rebus complicat, pregatit pentru finala pe tara a rebusistilor. Da, rebusistii sunt tocilarii aia cu ochelari, care pun cuvinte pe verticala si orizontala. Eroina noastra pune doar punctul pe i: "Da-mi ceva rece!"

Am obosit sa mai incerc sa va conving ca, de fapt, Corina vorbeste in parabole. "Ceva rece" nu este, in nici un caz, un suc sau o bere de la frigider. Nu, necunoscatorilor de literatura de calitate! Este fie un dus rece, de care eroina are nevoie pentru ca lucrurile s-au miscat in directii halucinante si ar mai putea fi, lasand pe toata lumea cu gura cascata, dorinta ancestrala de a se intoarce la strofa a II-a, acolo unde nisipul era rece.
 
Strofa a IV-a

Fierbinte tare, stii tu, nu mai am rabdare,
Pe nisipul rece, asteptam un strop de soare.
Si nu, nu, nu ne oprim,
Nu obosim, ca doar tu-mi dai

Inghetati dupa primele trei strofe, ajungem, iata, pe un teritoriu ecuatorial! Protagonista operei spune ca "nu mai am rabdare". Nici noi, sinceri sa fim. Avalansa de mituri, de figuri de stil, de mesaje ne-a dovedit. Paralela intre "Fierbinte tare" si "Pe nisipul rece, asteptam un strop de soare" nu face nimic altceva decat sa prelungeasca agonia literara in care ne aflam... Ca o plita cu convectie, totul e fierbinte doar acolo unde e Corina. In rest, nisipul este rece si lumea intreaga asteapta izbavirea: "Un strop de soare". Solidarizati cu eroina principala, si noi asteptam. Asteptam finalul operei... Din fericire, vine refrenul!

Refren:

Tu imi dai aripi ca un energizant,
Sarutul tau pe pielea mea autobronzant,
Langa tine stralucesc ca un diamant,
Sarutul tau pe pielea mea
Sarutul tau pe pielea mea,

Inutil sa reiau ceea ce am mai spus despre acest refren mirific... Va las doar sa-l cititi din nou, pentru ca nici Nichita Stanescu nu ar fi fost in stare sa adune, in 5 versuri, atata cunoastere universala. Opera se termina cu protagonista stralucind ca un diamant si cu "Sarutul tau pe pielea mea" care poate fi sarutul oricui, al Soarelui sau al Lunii sau, de ce nu, al planetei Marte, reprezentata in sarut de robotul Curiosity...

Concluzionand, opera literara "Autobronzant" este un moment de referinta in cultura romaneasca. Daca ar mai fi trait Calinescu, cu siguranta si-ar fi inceput "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" cu "Autobronzant". E greu de crezut ca este cineva care poate sa numeasca o opera mai complexa decat cea pe care tocmai am comentat-o. Trairile pe care ni le-a produs, starea de inconstienta sinonima cu consumul de etnobotanice, toate acestea duc la afirmatia, fireasca de altfel, ca opera "Autobronzant" a intrat deja, cu litere de aur in constiinta noastra colectiva.

P.S. Intregul comentariu este un pamflet. O rugam pe Corina sa nu se supere:-)