Atasamentul si excesele sale

La inceputul unei relatii de iubire, cel al carui ego este important, poate se va simti flatat sa vada cat de mult tine partenerul (partenera) lui la ea (el) si va avea sentimentul ca este esential pentru celalalt. Dar mai apoi, devenit obiectul (si nu subiectul) unui astfel de atasament, care i se va parea tot mai excesiv, va simti poate o stare de rau, o senzatie de constrangere, de sufocare. In plus, va trebui sa faca fata unor reactii ale celuilalt, ce vor fi tot mai didficil de controlat, atunci cand va incerca sa gaseasca distanta potrivita.

Vedem imediat diferenta dintre un partener care vorbeste despre interesul si iubirea fata de celalalt si se simte astfel atasat de acesta, si un partener infometat, pentru care iubirea este o nevoie si o asteptare fara sfarsit (fara ca foamea sa fie potolita!) a prezentei, a atentiei celuilalt. In acest aspect consta diferenta intre iubirea oferita si iubirea ceruta.

Pentru cel care se simte atasat, a gasi distanta potrivita reprezinta nu numai o forma de protectie fata de poluarea relatiei impusa de cel care incearca sa il ataseze astfel, ci consta in acelasi timp si in a nu lasa sa apara culpabilizarea pe care acesta din urma nu va ezita sa o foloseasca. Ar insemna, de asemenea, pastrarea unui spatiu si a unui timp pentru relatii mai vii, mai tonice, pentru a salva relatia principala care altfel risca sa se deterioreze.