Din universul prenatal, intre mama si tata (prima parte)

S-a ajuns la concluzia ca sanatatea adultului depinde de modul in care ea/el s-a dezvoltat in uter mai degraba, decat de exercitiile si dieta mamei pe perioada sarcinii.

In psihanaliza, studiind pacientii cu diverse tulburari, Sigmund Freud a tras concluzia din care a rezultat  teoria conform careia trauma nasterii sta la baza anxietatii.

Nasterea, prima separare de mama a bebe-ului

Rolul simboligen al nasterii pentru noul-nascut nu dispare niciodata si marcheaza cu modalitati emotionale primare venirea lui pe lume ca fiinta umana si primita in functie de sexul pentru care corpul sau sta marturie, in functie de felul in care este acceptat asa cum este, frustrant sau gratifiant pentru narcisismul fiecaruia dintre parinti.

Cordonul ombilical separa corpul copilului de corpul mamei, prin taierea si legarea acestui cordon ombilical copilul este viabil.

Experienta nasterii este ceea ce se numeste „traumatismul” nasterii si se refera la pierderea acestor perceptii vechi si aparitia unor perceptii noi – ne poate marca mai mult sau mai putin cu o angoasa mai mult sau mai putin retinuta, memorata – prima senzatie a oricarui nou-nascut este una de sufocare – si este legata de faptul ca elementul acvatic cald a fost eliberat din functie si bebe a intrat in lumea aeriana a gravitatiei.

In ceea ce priveste copilul, Freud considera ca in istoria oricarui individ raman urme mnezice ale experientei nasterii, urme care determina modelul caruia i se va conforma angoasa in cursul vietii individului.

D.W. Winnicott, un cunoscut pediatru si psihanalist de copii, crede ca exista o continuitate intre viata intra si extrauterina:

„Suntem indreptatiti sa presupunem ca, inca de la inceputul conceptiei, corpul si psihicul se dezvolta impreuna; fuzionate la inceput, ele se disting progresiv unul de celalalt. Inainte de nastere, putem spune cu certitudine despre psihic ca a dobandit un curs propriu, o continuitate a experientei traite. Aceasta continuitate pe care am putea-o numi inceputul Selfului este intrerupta periodic de intervale limitate in care reactia la impietari perturba continuitatea. Ajuns la momentul nasterii, copilul este pregatit pentru asemenea perioade si sunt de parere ca, in cazul unei nasteri non-traumatice, reactia la impietarea pe care o presupune nasterea nu o depaseste pe aceea pentru care fetusul este deja pregatit”.

Prin psihanaliza, hipnoza clinica, terapii psihedelice si alte metode, se pot accesa amprente importante si amintiri stocate din viata intrauterine.

Experienta nasterii devine trauma daca este anormala peste o anumita limita si in functie de semnificatia pe care a avut-o pentru copil.

Intrucat dupa nastere bebelusul experimenteaza ceva fara a avea niciun fel de cunostinte despre acel „ceva” si nici despre cand se va sfarsi, nu exista un precedent la care sa se raporteze si nici un etalon, o masura pe care sa o foloseasca.

Bebe poate rememora somatic traumele din timpul nasterii, experienta personala a nasterii fiind, deci,  semnificativa si stocata ca material mnezic.

Mona Georgescu, psiholog
www.minunemica.ro
- pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi -

Te invit sa citesti si:
Din universul prenatal, intre mama si tata (partea a doua)