As putea sa te invit la o cafea, la un film, la un cico prin Centrul Vechi, prefacandu-ma ca sunt interesata de povestile tale de viata. As putea sa-mi pun un zambet fals in coltul gurii si fata-n palme, pentru a clipi aprobator la propunerile de schimbare a situatiei sociale din Romania. Si asta pentru ca exista mult alcool pe lume si mi-as amorti un pic simturile atatate, pentru a nu te musca de jugulara fara preludiu.

Dar ar fi pacat. Pielea imi pulseaza de sangele care a prins viata din secunda in care te-am mirosit, gura imi sta intredeschisa in asteptare, iar mainile nu mai au rabdare. Te vreau! Acum! Vino! Ce mai astepti? De ce te ascunzi in spatele ochelarilor, al mesajelor netrimise, al tacerii pretins destepte? De ce irosesti bunatate de dorinta si de explozie de simturi pe care ti le-as putea jertfi la picioare, pe ochi, pe buze, pe brate, pe gat?

De ce nu ma privesti? De ce nu vii inspre mine? E adevarat, s-ar putea sa te devorez, s-ar putea sa-mi faca placere sa-ti sug oasele pentru a le extrage maduva, s-ar putea sa vreau sa te inspaimant. Tanjesc dupa sunetele tale, caci punctul meu G se afla in ureche. Daca il cauti mai jos iti pierzi timpul si mi-l irosesti si pe al meu. Sunt oarba, exclusiva, tragica, halucinanta.
Dar apoi te voi face la loc, intreg si nevatamat, ca Ghionoaia din poveste. Promit! Asa-i ca nu iti mai este teama?