Parodie. Comentariu literar: Alex Velea - E marfa tare

In asociere cu Smiley sau Connect-R, Alex Velea este letal. Despartit insa de cei doi frati de cruce, cantaretul devine un adevarat impresionist, impresionandu-ne cu versuri ce razbat dincolo de negura limbii romane, intrand, fara indoiala, in cartea scrisa cu litere de aur a muzicii autohtone. Fara teama de a gresi, pot spune ca este vorba de versuri ce se logodesc cu vesnicia. Daca, vreodata, martienii isi vor face mila si vor coloniza Pamantul, este foarte clar ca noul imn al omenirii va fi "E marfa tare". Dar haideti sa raspundem la intrebarea: "ce a vrut sa ne transmita poetul prin versurile sale"?
 
Cand soarele rasare...
Cand soarele rasare...
Nimeni n-o face cum o facem noi
 
Fara preludiul inutil, cu care am fost obisnuiti in melodii rasuflate precum "Sa nu uitam nicand sa iubim trandafirii" sau "Macarale, macarale", "E marfa tare" trece direct la subiect. Soarele, elementul central al vietii, rasare peste intreaga planeta, peste ascultatorii melodiei si, de ce nu, chiar peste Alex Velea si prietenii sai. Pentru a impregna acest mesaj vibrant, Velea il repeta. Ceea ce pentru unii este o balbaiala fara sens, pentru esteti se transforma intr-o fixare a cuvintelor pe cortexul ascultatorului. Practic, totul incepe "cand soarele rasare", iar cele trei puncte de suspensie vin sa certifice faptul ca poetul parca mai avea ceva de spus, dar il lasa pe Velea sa ne arunce in bratele disperarii, fara sa intelegem ce se intampla, de fapt, cand soarele rasare. Versul "Nimeni n-o face cum o facem noi" este ca o lovitura de baros! Dupa o introducere solara, poetul ne transmite clar mesajul sau. Clar pentru el, neclar pentru audienta. Sa faca ce? Si, mult mai important, cine suntem noi? Iata intrebari ce tin de identitate, intrebari pe care in alte melodii ti le pui abia la final, daca ti le pui si acolo. De aceea trebuie sa ne aplecam cu un interes si mai accentuat asupra primei strofe.
 
Strofa 1:
E vineri seara ne strangem la mine
Anturajul cu care pierd, pierd nopti si zile
Fac dus, sunt fresh, in buzunar am cash
Vreau sa mai beau un fresh ca am nevoie de vitamine
Suntem sufletul petrecerii
Preferati si de public si de paparazzi
E totul la vedere n-ascundem nimic
Ca fac click, click sunt cu magnet click, click
 
Dupa ceata din intro, Velea ne lamureste, pozitionand melodia in spatiu fizic si temporal. Actiunea se petrece la el, intr-o vineri seara. Este o lovitura de maestru a poetului, care speculeaza cu inteligenta dorinta de week-end a poporului roman, o dorinta ce se transfera de la generatie la generatie. Neoficial, se pare ca alaturi de manz si branza, week-end este un alt cuvant inventat de daci... Pentru ca "spune-mi cu cine te-nsotesti ca sa-ti spun cine esti" este un proverb tot mai actual, Velea ne spune, fara echivoc, ca el nu exista fara anturajul cu care pierde "nopti si zile". Repetarea cuvantului "pierd" este o figura de stil demna de o hiperbola din Scrisoarea a III-a ("Care vine, vine, vine, calca totul in picioare"). Pana sa ne punem intrebarea de ce Velea pierde si nu castiga, ajungem sub dus. Si aici descoperim latura educationala a poeziei din spatele melodiei. Intr-o perioada caniculara, in care tramvaiul 41 seamana cu Marea Neagra fara plaja din cauza transpiratiei pasagerilor, Velea ne indeamna sa facem dus, sa fim fresh, pentru ca, astfel, vom avea cash in buzunar. Barbarismele de sorginte americana se regasesc in opera precum intr-o expunere a unui corporatist obosit la o sedinta de strategie. Obosit se pare ca este si Alex Velea, care simte nevoia de vitamine, desi nu a cantat decat maximum 30-40 de secunde (e adevarat, perioada in care s-a batait precum un cocos curentat la 660 volti...).
 
Fara nici o legatura cu cele 4 versuri anterioare, poetul ne arunca din nou in bratele deznadejdii, accentuand: "Suntem sufletul petrecerii". Da, de acord, dar cine suntem noi? Si, mai ales, unde este petrecerea? Din fericire, descoperim imediat cine suntem noi. Noi suntem "preferati de public si de paparazzi". Si, dintr-odata, lumina vine sa spulbere negura de inceput de melodie. Noi suntem niste reprezentanti ai show-biz-ului. Noi, adica ei. Superb.
 
Impresionismul lasa loc transparentei. Cu versul "E totul la vedere, n-ascundem nimic", poetul ne indeamna sa ne lasam imaginatia sa zburde, ajungand pana la Antonia sau, daca va place genul mai mers la sala, la Anda Adam. Din ultimul vers al ultimei strofe razbate mult magnetism, combinat cu o unda de online in lumea offline: "Ca fac click, click sunt cu magnet click, click".
 
Prerefren:
E mare petrecere, e mare bairam
A doua zi avem poze in ziare
Mare petrecere, mare bairam
E party, party lets go night
 
Ca orice melodie care se respecta, "E marfa tare" are refren, dar si prerefren. Este inca un element prin care poezia se diferentiaza clar de lucrari obosite din literatura romana, precum "Floare albastra" sau chiar "Mama" lui Cosbuc. Asadar, prerefrenul este o adevarata poezie in poezie, precum mitul visului in vis la Sarmanul Dionis. Petrecerea este un adevarat bairam, o trecere subtila de la spatiul carpato-danubiano-pontic la cel de pe maul Bosforului. Sa fi dorit oare Velea sa concureze cu Suleiman Magnificul? Posibil. Cert este ca, pentru moment, nu avem suficiente date sa spunem daca este adevarat sau nu. Stim insa ca a doua zi Velea si cu anturajul au poze in ziare, fapt care, asa cum remarca Orlando pe Facebook, duce la intrebari privind salvarea printului. Finalul prerefrenului este apoteotic si trece de la Bosfor la Los Angeles: "E party, party lets go night". Nu incercati sa traduceti cu Google Translate... Veti obtine un mesaj halucinant: "E petrecere, petrecere sa mergem noapte". Oare acest Night ar putea fi un prieten al cantaretului? Din fericire, urmeaza refrenul, care ne salveaza.
 
Refren:
Cand soarele rasare nimeni nu doarme
Petrecerea e in toi nimeni n-o face cum o facem noi
E marfa tare, nimeni nu doarme
Nici vara, nici toamna, nici iarna, nici primavara boy
 
Cand soarele rasare nimeni nu doarme
Petrecerea e in toi nimeni n-o face cum o facem noi
E marfa tare, nimeni nu doarme
Nici vara, nici toamna, nici iarna, nici primavara boy
 
Refrenul vine ca o lovitura de maciuca in moalele capului audientei nepregatite. Practic, daca esti mai slab de inima, sunt sanse ca nici SMURD-ul sa nu te mai poata scapa dupa aceasta insiruire de versuri aparent fara noima. Dar rolul nostru, in acest comentariu, este sa vedem dincolo de cuvinte. Sa despicam firul in patru, sa dam fiecare foita la o parte pentru a ajunge la esenta mesajului. Intre timp, a trecut noaptea pentru ca, de la vineri seara, iata, soarele rasare din nou, ca un triumf al vietii asupra mortii. Evident, "petrecerea e in toi", iar laitmotivul poeziei revine, obsesiv: "nimeni n-o face cum o facem noi". Cel putin, pana aici am aflat cine suntem noi. Cei preferati de public si de paparazzi, remember? Ramane insa o intrebare fara raspuns: ce facem noi? Sau, mai bine spus, cum o facem noi pe cine? Pe cine, ce.
 
Precum in celebrul banc "Ti-am spus ca-i buna marfa?", iata ca si marfa revine. Fiind atat de tare, logic, nimeni nu doarme. Si daca nu ar dormi o noapte-doua, ar fi acceptabil, din punct de vedere medical. Insa aici lucrurile se complica pana la extrem, pentru ca vorbim de o stare de trezire continua. Practic, nici un anotimp nu scapa freneziei poetului, care le ia la rand: "Nici vara, nici toamna, nici iarna, nici primavara". Cuvantul "boy" este utilizat cu dublu-sens. Fireste, vorbim despre apelativul "boy" din filmele americane, dar este demn de precizat si faptul ca, subtil, poetul se poate referi la nivelul intelectual al publicului sau... Repetarea primei strofe a refrenului se doreste a fi o cimentare a mesajului. Reusita. Din fericire, poetul nu se opreste si avanseaza spre strofa a doua. Tineti-va bine, incercati sa rezistati.
 
Strofa 2:
De la mine mergem direct in club
Atitudine si stil made in Hollywood
In club foiala mare fetele ard ca un vulcan
Nici n-am intrat bine si vad la masa pe Pacha Man
Inconjurat de sticle multe tipe, multe pipe
Si lumea se distreaza si-ncepe sa tipe
Suntem sufletul petrecerii
Preferati si de public si de paparazzi
 
Ca si cum nu ar fi fost suficient ca petrece de seara pana dimineata, de primavara pana iarna, iata ca Velea si anturajul pleaca in club. Surse apropiate poetului, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, spun ca, initial, versul ar fi fost: "De la mine mergem direct la club". Dar intre timp clubul Rapid mai ca s-a desfiintat, reusind sa inscrie o singura echipa de doi fundasi in campionatul de go. Iata de ce poetul a schimbat repede cu "in club". Dorinta de a se evita confuzia cu "Lectia despre cub" a lui Nichita Stanescu este salutara, versul al doilea fiind edificator: "Atitudine si stil made in Hollywood". Intr-o lume dominata de "made in China", Velea se pozitioneaza opus, la Hollywood. Cata profunzime…
 
Cat mintea audientei zburda spre LA (orasul, nu formatia din anii 90), suntem loviti cu versul urmator, in care temperatura creste: "In club foiala mare, fetele ard ca un vulcan". Brusc, companiile aeriene din intreaga lume sunt in alerta pentru ca vulcanul ar putea fi Eyjafjallajokull, celebru prin cantitatea de cenusa aruncata in vazduhul unde era aruncat si puricele potcovit cu 99 de ocale, din basmele romanilor. Din fericire, Velea il vede pe Pacha Man, asa ca vulcanul nu poate fi, in nici un caz, islandez. Poate pseudo-jamaican… Mai mult ca sigur, fumul care se vede este de la pipele pe care clubberii le fumeaza in draci, iar efectul de vulcan vine de la sticlele desfacute cu o viteza ametitoare. Ciudat este ca situatia degenereaza, pe nesimtite: "Si lumea se distreaza si-ncepe sa tipe". Tipatul lumii este o figura de stil fabuloasa. Este un strigat de disperare al tinerilor din cluburi care incearca sa descopere adevarul absolut, desfacand din ce in ce mai multe sticle. "In vino veritas" spuneau romanii, iata ca Velea demonstreaza originea latina a poporului roman si, nu degeaba, el si anturajul reprezinta nimic altceva decat sufletul petrecerii, preferati de public si de paparazzi...
 
Prerefren:
E mare petrecere, e mare bairam
A doua zi avem poze in ziare
Mare petrecere, mare bairam
E party, party lets go night, night
 
Cand soarele rasare...
Cand soarele rasare...
 
Refren:
Cand soarele rasare nimeni nu doarme
Petrecerea e in toi nimeni n-o face cum o facem noi
E marfa tare, nimeni nu doarme
Nici vara, nici toamna, nici iarna, nici primavara boy
 
Cand soarele rasare nimeni nu doarme
Petrecerea e in toi nimeni nu o face cum o facem noi
E marfa tare, nimeni nu doarme
Nici vara, nici toamna, nici iarna, nici primavara boy.
 
Prerefrenul si refrenul sunt o obsesie placuta pe care poetul ne provoaca sa o ascultam pana la ultima litera. Soarele rasare din nou, ca o decizie implacabila a naturii ca dupa noapte vine zi. Emotionati pana la lacrimi, fanii nu vor observa folosirea, de inca doua ori, a cuvantului pe care l-am identificat deja a fi cu dublu-sens: "boy". Aceasta repetare a refrenului si prerefrenului ar putea sa pacaleasca un public neavizat. Profanii ar crede ca poetul este in pana de cuvinte, de aceea repeta versuri deja spuse de 2-3 ori la inceputul cantecului. Initiatii vad insa altceva. Vad o asemanare pana in substanta cuvintelor cu "Glossa" lui Eminescu, unde, tot asa, nea Mihai foloseste aiurea, aparent, niste versuri cu valuri (de la Mamaia) si cu teama (de dusmani).
 
Urmarea este relevanta pentru tot cantecul.
 
Nu, n-am niciun stres, urmaresc
Sa nu fiu urmarit no, no, no
N-am niciun motiv sa fiu plictisit
Obosit petrec pana la rasarit
 
Cine ar fi crezut ca intr-o melodie inofensiva vom gasi trimiteri la fosta Securitate, politia politica a regimului Ceausescu? Pentru cei nascuti mai tarziu, Ceausescu a fost un lider al generatiei sale, un fel de 50 Cent al anilor 70-80.
 
Astfel, Velea nu are nici un stres, insa "urmareste"(?!) sa nu fie urmarit. Hmmm... Daca faceti greseala sa credeti ca este vorba de acei paparazzi ati cazut in capcana poetului, pentru ca lucrurile sunt mai grave decat am crezut initial. Pentru vina de a petrece non-stop, alaturi de anturaj (in care, cu siguranta, s-au strecurat si cativa straini, cu valuta), Velea a ajuns in vizorul Securitatii. Cand toate dosarele vor fi desecretizate, peste 50 de ani, vom descoperi, probabil, ca insusi Pacepa l-a spionat pe Alex Velea. Absolut normal, tinand cont de puterea de influenta exercitata de cantaret asupra unor mase mari de oameni... Acel "no, no, no" este o negare a realitatii inconjuratoare, dar ar putea, la fel de bine, sa fie o repetitie pentru ceea ce va constitui, daca regimul se schimba (nu este vorba de regimul alimentar), ar putea fi o repetitie, asadar, pentru o marturie sub tortura: "no, no, no"... Ca o sugestie pentru tortura, le sugeram tortionarilor sa-l puna pe Velea sa-si asculte propria melodie!
 
Constient de faptul ca a spus, deja, prea multe, Velea se repliaza rapid: "N-am niciun motiv sa fiu plictisit". Insa, deoarece canta deja de cateva minute, Alex este obosit. Nu este nici el un Superman, fapt ce poate fi observat si din videoclip, unde cantaretul poarta un maieu ce lasa sa se vada foarte bine tatuajele. Nici vorba de chilotii aia demodati, de culoare rosie... Desi obosit, poetul trage de el si petrece pana la rasarit. Cat sacrificiu pentru anturaj, pentru omenire, in general! Oare cati dintre noi nu au abandonat lupta, adormind pe sub vreun scaun de club, vomitand pe un covoras de la intrare, certandu-ne pentru aspecte minore cu pachetele de muschi ce asigura paza prin Centrul Istoric? Noi suntem facuti dintr-un alt aluat, evident mai slab, poate chinezesc, din moment ce Velea nu renunta. O posibila explicatie ar fi marfa, care e tare. Atat de tare incat pe cantaret il doare sau, la fel de posibil, il face sa se tanguie ca un oier plecat in transhumanta. Iata despre ce vorbesc:
 
Oioooii e marfa tare
Oioooii stiu si eu
Stii si tu si ea si el
Stiti si voi
 
Tanguirea despre care aminteam mai sus este inlocuita de o remarca mai profunda decat lasa sa se vada versurile de suprafata: "stiu si eu / stii si tu si ea si el / stiti si voi". Brusc, poetul ne face partasi la o cunoastere globala, practic trecem de pe teritoriul profanului pe cel al sacrului in mai putin de 10 secunde, timp de care are nevoie Velea pentru a canta un vers. Refrenul, repetat obsesiv, asa cum am remarcat deja, nu face nimic altceva decat sa ne arate care este, de fapt, esenta acestui cantec. Va las sa-l cititi inca o data, sfatuindu-va sa-l si ascultati pentru a fi siguri ca-l repetati enervant in masina, la semafor sau, si mai bine, la coada la alocatie.
 
Refren:
Cand soarele rasare nimeni nu doarme
Petrecerea e in toi nimeni n-o face cum o facem noi
E marfa tare nimeni nu doarme
Nici vara, nici toamna, nici iarna, nici primavara boy
 
Cand soarele rasare nimeni nu doarme
Petrecerea e in toi nimeni n-o face cum o facem noi
E marfa tare nimeni nu doarme
Nici vara, nici toamna, nici iarna, nici primavara boy.
 
De la poezia pasoptista, emotionanta prin stangacia cu care poetii ne povesteau cum miroseau si rupeau o floare, la versurile pe care le canta Velea, omenirea a evoluat dramatic. Nu e loc de comparatie. Este ca si cum ai compara un iPhone de fite, incrustat cu 3-4 cristale Swarovski, aruncat neglijent pe un colt de masa in Dorobanti, cu un Nokia 7650, zis si "caramida", cu ecran verde.

Purtati de la un mesaj subliminal la altul, de la o tanguire la o afirmatie plina de superioritate: "Nimeni n-o face cum o facem noi", ramanem, totusi, cu doua intrebari:

- a colaborat Alex Velea cu fost Securitate? Si daca da, de ce si, mai ales, cum, el fiind, probabil, la gradinita in acele vremuri de trista amintire?
- despre ce marfa este vorba?

La aceste doua intrebari va las pe voi sa dezbateti, ca doar de aia s-a inventat Facebook-ul.

Florentina, comentatoarea de serviciu

P.S. Intregul comentariu este un pamflet. Il rugam pe Alex Velea sa nu se supere.