Concediu reusit, in Romania. Partea 2

2) Afinele dintre nori. Dupa 8 zile petrecute in zona Cheilor Latoritei, o iau inspre Petrosani. Nu stiu exact unde vreau sa ajung, daca se poate undeva in Retezat... Distanta pana la Petrosani este de 90 km. Dupa ce trec de obarsia Lotrului asfaltul se transforma, brusc, intr-un drum forestier care chinuieste grav suspensia masinii si nervii mei. Acestia din urma incep sa-si mai revina cand, pe masura ce drumul urca, in dreapta mea se deschid peisaje superbe, cu paduri si, mai sus, culmi cu pante moi, acoperite de pasuni alpine. Ajung pe cheile Jietului, impodobite cu stancarii faine (e drept, nu chiar ca cele ale cheilor Latoritei). In sfarsit, drum asfaltat! Inevitabil, si peisajul revine la banal. Petrosani-ul nu arata chiar rau, poate doar putin cam pustiu... Incotro sa o iau? Este vremea sa opresc sa-mi intreb harta si sa mananc ceva. Ia sa vedem... gasesc pe harta, aproape de Petrosani, niste varfuri de munti. Varfurile astea sunt aproape de localitatile Aninoasa si Lupeni. Intreb pe unde o iau spre Aninoasa. Din Aninoasa nu se zareste nimic interesant. Merg mai departe, intru in Lupeni... merg de ceva timp de cand am pornit din Petrosani, si inca nimic incitant... oare voi gasi vreun loc pe plac in zona asta? ”Statiunea Straja – 9 km” la stanga, spune indicatorul. Sunt in Lupeni. Hai sa-mi incerc norocul... Drumul inspre Straja este asfaltat si bun, doar foarte abrupt si serpuit. Fantani dese, cred ca la fiecare kilometru. Se face frig si trebuie sa mai strang geamurile. Intru, aproape brusc, in ceata. De fapt, sunt in nori...cu capu-n nori, de data asta la propriu. M-am cazat. Cabana Edelweiss are un patron foarte ospitalier si o oferta... fantastica. Beneficiez de conditii de 3 stele (eu as zice minim 3) plus mic dejun si masa de pranz, la un pret care prima data-mi pare o gluma... buna. Din fericire nu-i gluma, este frumosul adevar. ”Astazi nu prea-i vreme de iesit pe munte, plafonul de nori este jos. Am inteles ca de poimaine se face frumos”. “Ok: aveti ursi? Vipere, in zona?”. “Nu sunt ursi aici, in Retezatul Mic, iar de vipera n-a fost nimeni muscat in zona asta”. “Super! Ies putin pe-afara”. Gazda are o expresie usor ingrijorata. A simtit el ceva, pesemne: o iau pe o carare care urca, nu stiu incotro. Desi sunt in padure, copacii nu se vad la mai mult de 15-20 de metri. Este de fapt un drum ingust, ca avem si urme de masina. Dupa nici 10 minute de mers padurea se sfarseste, lasand locul pasunii alpine. Aici nu mai vad nici la 5 m in fata mea, iar vantul este rece, umed si aprig. Pe masura ce urc, pasunea se incarca de tufisuri de afin. Taramul afinelor si al norilor! Tufisurile sunt pline de fructe, majoritatea necoapte bine (rosii), dar foarte aromate. Imi “fac plinul” de afine... ce-nseamna asta, cantitativ, nu stiu exact, dar sigur se masoara in kilograme. Dimineata. Nu stiu unde sunt, nici cine sunt nu stiu bine, doar ca trebuie sa fie dimineata. Nici dupa o betie strasnica nu as fi dormit in halul asta. Ma uit pe geam... ma uit degeaba: nu se vede absolut nimic, norul este mai des ca ieri. Echiparea, apoi masa de dimineata in timpul careia gazda imi face “instructajul”:  “Azi chiar nu veti putea urca: puteti merge la rezervatia de zimbri de langa Hateg si la Castelul Huniazilor din Hunedoara, daca nu le-ati vazut. O sa va placa si drumul...”. Imi explica in detaliu cum sa ajung la “obiective”. Zimbrii nu au chef azi... ma apropii de gard chiar in dreptul lor. Pareau de departe cat niste vaci bine hranite, acum realizez ca adultii sunt ceva mai mari, 2 dintre ei au spatele inaltat inspre gat (citind ulterior placuta cu informatiile despre zimbri, aflu ca aceia 2 erau masculii). Interesant. Drumul din Hateg catre Hunedoara este dincolo de cuvinte, iti taie rasuflarea. Nu am vazut de pe niciun alt drum din tara asta privelisti mai frumoase. Si am umblat ceva! Dealuri moi, cu forme parca sculptate de un gigantic si maiestru sculptor, culori variate si asortate surprinzator. Castelul este captivant, dar in ochii mei de novice nu s-ar fi ridicat la inaltimea drumului Hateg – Hunedoara daca nu ne-ar fi fost prezentat de un arheolog pasionat, unul din acei putini oameni cu adevarat indragostiti de domeniul in care activeaza. 3) Festivalul carnatilor, al micilor si al inghesuielii. E drept, au fost si concerte in aer liber, si un bazar cu obiecte artizanale, unele dintre ele foarte ingenios si iscusit lucrate. Vorbesc despre “Sinaia forever”. Dupa atata mancat sanatos (afine, struguri, nuci, cas de la tarani, rosii) trebuia, fireste, sa “compensez” cu niste carnati de porc, mici si pastrame. Nu de alta, dar nu prea aveam incotro, oricat as fi incercat sa ma impotrivesc: mirosul carnii fripte amestecat in aroma lemnului ars era de-a dreptul hipnotic. In loc de incheiere: daca va place natura si nu ati mai fost, va recomand sa mergeti la Straja si in zona Voinesei!