Din universul prenatal, intre mama si tata (partea a doua)

Nou-nascutul va trebui sa perceapa lumea altfel decat percepea totalitatea din care a venit, dar o buna perioada de timp va experimenta doar lipsa de armonie si disonanta informatiilor din jur. Prima „solutie” pe care o gaseste este somnul.
Inainte de a locui intre mama si tata, a fost intr-un loc unde s-a hranit cand a vrut, a auzit ritmul inimii mamei pe care acum nu il mai aude, a auzit “linistea” organelor mamei in timp ce dormea impreuna cu ea. Bebe insa a venit intre mama si tata, iar acum sonoritatile si perceptiile pe care le-a avut in timpul sarcinii s-au schimbat, ii lipseste mediul cu care se obisnuise.

Bebelusul a “pierdut” multe perceptii bine-cunoscute si trebuie sa faca fata altora noi. Si noi ne adaptam mai greu unor situatii, desi suntem capabili sa recunoastem stimulii, dar el inca nu e obisnuit cu noile perceptii tactile, auditive, senzoriale si cu ritmurile care nu seamana deloc cu cele din elementul acvatic cu care se obisnuise.

Fiecare bebe se acomodeaza in ritmul lui si, daca dupa nastere va gasi totalitatea pe care tocmai a parasit-o, atunci nasterea psihica se va produce.

Pentru asta exista mama: ceea ce mama face dar nu se vedea – ea schimba lumea, o organizeaza dupa o stare si un limbaj posibil pentru copil, pentru corpul si trairile sale, ea face posibila viata natala.

Nasterea psihica se face prin ochii mamei – in primele zile nou-nascutul este stangaci, capul i se clatina, cade, dar in trecere el surprinde privirea mamei si a doua zi incepe sa o fixeze, schimbul de priviri se produce, se sustine, incepe sa aibe gesturi ale mainilor si ale gurii.

Pentru bebe, stapanul absolutului – totalitatea are un chip uman – chipul mamei.

Mama aduce cu ea un intreg univers de senzatii, hranind copilul nu doar cu lapte, ci cu toate senzatiile ei.

Pana nu demult, aspectele de natura psihologica ale nasterii nu prea au fost luate in considerare. In ultimii 30 de ani, cercetatorii au investit foarte mult in domeniul psihologiei nou-nascutului si au dezvaluit multe talente ale fatului si ale noului-nascut.

Descoperirile sunt surprinzatoare, copiii sunt mult mai sensibili si cognitive decat am fi tentati sa credem. Ei nu sunt ceea ce se credea ca sunt.

Expertii in pediatrie si psihologie afirmau ca la nastere copilul este orb, nu poate distinge culorile, nu isi poate recunoaste mama si aude numai ecouri ale cuvintelor celor din jur; se credea ca, pentru bebelus, diferentele de temperatura din  timpul nasterii nu conteaza, ca bebelusul nu are miros si nici gust, ca plansul sau nu are semnificatie, ca zambetul sau este doar eliminarea unor gaze si ca bebelusul nu este “echipat” cu un creier care sa ii permita sa isi aminteasca, sa invete sau sa gaseasca semnificatii in experientele traite.

Evidenta cazurilor din terapii arata insa altceva: bebelusii sunt senzitivi, cognitivi si sunt afectati de experienta din timpul nasterii.

Mamele sunt principalii initiatori ai ideii ca bebe este o persoana careia i se poate vorbi si care raspunde. Este un proces ce nu poate fi descris in cuvinte, fiind un schimb de ganduri mai mult telepatic, decat lingvistic.

Cateva din primele indicii conform carora copiii sunt senzitivi si receptivi, vin din practica psihanalitica, prin munca lui Sigmund Freud. Cu toate ca Freud insusi a fost, initial, sceptic, referitor la capacitatea de memorare a nou-nascutului, clientii sai i-au oferit informatii care legau anxietatea si fricile lor de evenimentele din preajma nasterii.

Mama este si va ramane principalul profesor al copilului, pana in jurul varstei de 3 ani.

Copilul invata initial din starea de constienta a mamei – tot ce experimenteaza mama, la nivel constient, sanatatea ei mentala, relatia cu partenerul de viata, cu parintii si cu cei din jur si modul in care se raporteaza la copil – toate sunt transmise copilului si alcatuiesc fundatia inconstientului sau, adica radacinile personalitatii sale.

Mona Georgescu, psiholog
www.minunemica.ro
- pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi -

Te invit sa citesti si:
Din universul prenatal, intre mama si tata (prima parte)