Credeti ca si Dumnezeu plange, uneori?

Astazi am plans noi. Patru femei in toata firea, in fata a 20 de copii. Frumosi. Mandri. Dornici de joaca si de imbratisari.
Putin dupa pranz am intrat in camera lor de zi si i-am vazut emotionati pe toti, asezati pe bancute, asteptand infrigurati sa primeasca un cadou. Multi repetau cu voce tare numele cadourilor pe care si le doreau. Dintr-un colt auzeam "papusica". Din alt colt auzeam "creioane".
"Eu vreau o papusica cu parul rosu. Asa vreau eu sa fie. Este ce imi doresc eu. Papusica si cu parul rosu.", imi spune timid Georgiana. Cum sa nu te ingozeasca gandul ca nimeni nu o aude? Ca poate trec luni sau ani de zile pana cand va primi cadoul dorit?
Colegii mei au fost darnici si le multumesc. Jucarii, dulciuri, hainute, zambete si imbratisari. Fiecare a contribuit din plin.
Am plecat catre acesti ingeri cu zambetul pe buze si gandul ca mergem sa facem un bine. Ne-am intors intr-o liniste deplina, abatuti, cu fruntile mai incretite. Nimic nu este mai urat pe aceasta lume decat un copil trist. Un copil uitat intr-un colt de camin.
"Cand mai veniti?" O intrebare care ne-a dat peste cap tot universul. Mai venim. Am promis acest lucru si trebuie sa ne tinem de cuvant.
Colegii din echipa Rentrop&Straton vor initia o noua colecta pentru luna noiembrie. Copiii deja ne asteapta si nu vrem sa-i dezamagim. Aceia dintre dvs care vor sa participe cu dulciuri, hainute, jucarii etc ne pot scrie la maria.nicutar@rs.ro. Poate are cineva o papusa cu parul rosu. Prietena Georgianei ar fi vrut si ea una.