Singuratate deplina

Nu traim niciodata cu adevarat singure atunci cand stim sa fim o buna insotitoare pentru noi insine. De fapt, cea mai grea forma de singuratate nu consta in a fi singura, ci in a te plictisi de propria ta companie.

Asteptarea, niciodata implinita, a unei „mari iubiri”, a barbatului „vietii tale”, a „sufletului pereche care ar sti sa ma iubeasca, sa ma inteleaga si sa ma protejeze.” Anticiparea idealizata a viitorului, a unei intalniri miraculoase, a unui cuplu minunat, visul de a avea o viata in doi perfecta, toate acestea formeaza nucleul acelor asteptari si constituie un obstacol in prezent: ne devitalizeaza de propriile noastre posibilitati actuale. Prezentul nu poate fi trait ca fiind bun deoarece este cladit pe baza unei lipse.

Dar totusi, se poate sa traim si singure si sa ne simtim parte componenta a vietii sociale si publice. Putem fi solitare, dar cu toate acestea ... solidare. Putem sa ne implicam in actiuni pentru a diminua nefericirea altora, pentru a lupta impotriva nedreptatii, pentru a avea o lume mai armonioasa. Iar a-ti folosi singuratatea pentru a intra mai deplin in vasta miscare a lumii reprezinta o varianta frumoasa pentru placerea de a trai singura.