Fie ca este vorba despre ceva raportat la imaginea noastra ideala (imaginea unei mame ideale, a unui bun parinte, care ne obliga sa dam, sa facem cat mai multe pentru ei), sau este vorba despre o nemultumire personala sau pentru ca ne simtim vinovate ca lucram prea mult si nu mai stam prea mult cu ei acasa, cand se intorc de la scoala, pentru a-i alinta, pentru a-i sustine, avem tendinta de a le indeplini prea multe dorinte, de a le acorda prea multa atentie, de a-i inconjura cu precautii inutile, apasatoare, pentru „a nu li se intampla nimic rau”. Pe scurt, ii sufocam cu atatea griji inutile.

Uneori, ni se intampla sa vrem sa ne implinim propriile noastre lipsuri sau sa ne vindecam de culpabilitate, incercand sa-i seducem pe copii, raspunzand prea repede nevoilor lor sau acoperindu-i cu tot felul de cadouri inutile.

Le propun acestor parinti sa faca mai putine lucruri pentru copiii lor si sa faca mai multe lucruri impreuna cu ei. A face ceva impreuna cu copiii le va permite acestora sa se bazeze pe resursele proprii si ii va ajuta sa isi dezvolte potentialul neexplorat. Astfel, vom evita sa ii mai invadam cu propriile noastre angoase si ii vom ajuta sa devina autonomi si mai creativi fata de propriile lor nevoi.