Te iubesc, nebuno!

Si asa se face ca am amintiri cu tine in cuvinte simple: DAR, EU, TU, NICIODATA, STII, COPILUL, MA, PROSTULE. Daca stau si ma uit bine la ce-am scris, pare chiar o fraza inchegata. Iubito, stii ca ai putea vorbi doar in silabe, ca eu tot te-as intelege?

Dar nu esti tot timpul nervoasa (de aici si salvarea mea). De cele mai multe ori esti blanda. Si atunci fosnesti un pic pe nas, odata cu fustele si rochiile in care mi te invalui, razi bolborosit a incantare si rontai buscuiti cu mac. Aia mie nu-mi plac, dar tie pare-se ca-ti fac bine, pentru ca zambesti cu ochii cand ii mananci.

Nu mai suntem impreuna multa vreme, asa oameni maturi cum am devenit. Si, probabil, ca ai o viata pe care eu nu o mai cunosc in detaliu. Se prea poate sa flirtezi din cand in cand cu altcineva, se prea poate sa oftezi dupa impliniri pe care le vrei primite de la altii. Si m-am resemnat. Nu pot fi mereu acolo sa prind toate zvonurile. Eu sunt aici sa-ti pandesc nevoile mari si eu voi fi cel a carui perna o vei strange in brate cand nu voi mai fi.

Am visat aseara ca eram iar noi doi pe plaja la Sfantu Gheorghe, goi pusca si desenand cu batul in nisip. Am facut schimb de carti si am citit pana ni s-a facut frig. A fost tare bine. Cand m-am trezit, tu nu mai erai. Dusesi deja copilul la scoala si poate ajunsesesi deja si la serviciu. Nici macar nu te-am sunat sa-ti povestesc, dar cand ne-am intalnit seara mi-ai zambit si nu m-ai mai certat de nimic.

Lasa asa... Sa fie liniste intre noi, sa te pot strange in brate nu cand imi ceri tu, sa-ti caut privirea complice cand le facem bucurii copiilor, sa te iubesc cu usa inchisa.

Numai nu mai tipa. Taci! Eu nu plec nicaieri si aud inca bine.