“Anxietatea sociala este cea mai comuna forma de tulburare de anxietate. Studiile au aratat ca afecteaza aproximativ 13-14% din oameni la un moment dat in viata lor, iar izolarea creata de anxietatea sociala poate duce la singuratate si depresie, care nu fac altceva decat sa scada stima, increderea de sine si multe alte efecte negative”, explica Eugen Popa, presedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.
De ce avem emotii in public?
Emotia este definita ca o reactie afectiva de intensitate mijlocie si de durata relativ scurta, insotita de modificari in activitatea organismului, oglindind atitudinea individului fata de realitate. Cuvantul “emotie” provine din cuvantul latin “emotionis”, in traducere “impulsul ce aduce reactii”.
“Emotiile pot fi traduse si prin energii in miscare (e-motion, energy motion), deci au rolul de a face ca lucrurile sa se intample in jurul nostru, deoarece suntem pusi in miscare. Cu totii avem nevoi de baza adanci – pentru afectiune, securitate, iubire, hrana, adapost. Avem nevoie de statut, de semnificatie, de atentie. Avem nevoie de stimulare, de exersarea creativitatii. Unele emotii ne conduc catre experiente care ne ajuta sa ne satisfacem aceste nevoi, iar altele ne indeparteaza de experiente sau situatii care, credem noi, ne-ar impiedica sa satisfacem nevoile noastre esentiale. Gandeste-te la pofta, dragoste, manie – sunt emotii care ne motiveaza spre o experienta. Si gandeste-te la emotii care ne indeparteaza de ceva – frica, teroare, dezgust. Speram intotdeauna ca emotiile noastre isi fac bine treaba si ne conduc spre ceea ce este bun pentru noi. Dar uneori nu reusesc.
Fobia sau anxietatea sociala este una dintre ele. O alta problema este ca, cu cat eviti mai mult o situatie, cu atat creste frica in jurul ei. Creierul tau emotional trage concluzii din comportamentul tau: daca eviti o situatie tot timpul, inseamna ca este periculoasa. Asa ca o sa-ti ridice si mai mult teama de aceasta situatie pentru a se asigura ca vei sta departe”, este de parere hipnoterapeutul Eugen Popa.
Ce este Anxietatea Sociala?
Exista o diferenta intre senzatia de a nu te simti confortabil intr-un loc in care nu cunosti pe nimeni si disperarea care poate sa apara chiar si atunci cand esti insotit de prieteni sau familie. De asemenea, exista o diferenta radicala intre anxietatea sociala si starea de introversie, care este o caracteristica a personalitatii noastre, a temperamentului nostru.
“Nimanui nu ii place sa fie judecat, criticat, sa fie neplacut de altii, insa pentru unii frica de a primi reactii negative din partea celorlalti se poate transforma in paranoia si panica in momentul in care intra in contact cu cineva. Persoanele cu tulburare de anxietate sociala au o frica irationala de a fi urmarite, judecate sau evaluate, se simt irational jenate si umilite. Anxietatea si disconfortul devin atat de extreme in unele cazuri, incat interfereaza cu viata de zi cu zi. Diferenta intre timiditate normala si anxietate sociala este data de severitatea si persistenta simptomelor care se manifesta”, explica Eugen Popa.
Persoanele care sufera de tulburare de anxietate sociala prezinta atat simptome emotionale, cat si fizice.
Dintre simptomele emotionale, amintim: frica intensa de situatii si locuri in care nu cunosti alte persoane, de a fi in centrul atentiei, de a nu spune ceva nepotrivit, de situatiile in care ai putea sa fii judecat, imposibilitatea de a stabili un contact vizual cu oamenii, teama ca ceilalti ar putea sa iti descopere frica, rusinea, teama de a parea prost, ciudat, teama de a manca in fata altor oameni, eama de a purta discutii telefonice de fata cu alte persoane, teama de a fi tachinat, de a se glumi pe seama ta etc.
Dintre simptomele fizice, cele mai evidente sunt: imbujorarea, transpiratia abundenta, tremuratul, tensiune musculara, bataile puternice de inima, probleme de respiratie, gura uscata, balbaiala etc.
“Consecintele tulburarii de anxietate sociala pot fi devastatoare, indivizii care sufera de aceasta fiind mai susceptibili de a fi singuri, de a atinge niveluri mai scazute de educatie si de a se indrepta si catre alte afectiuni precum depresia, abuzul de droguri si alcool. In general, un individ care sufera de anxietate sociala are putini oameni in jurul sau si un istoric de munca neregulat”, explica Eugen Popa.
Anxietatea sociala poate fi combatuta prin hipnoterapie
In opinia specialistului, anxietatea sociala provine, de obicei, dintr-o anumita trauma ascunsa, inconstienta, si avand in vedere ca este o problema care provine din subconstientul nostru, eforturile noastre constiente de a lupta impotriva situatiei pot esua cu usurinta. Acest lucru nu va face nimic altceva decat sa ne scada si mai mult increderea de sine.
“Anxietatea sociala este un comportament invatat. Nu te-ai nascut cu aceasta reactie; la un moment dat in viata ta s-a intamplat ceva care a provocat mintea sa gandeasca si sa actioneze in acest fel. Cu toate acestea, poti invata mintea sa gandeasca sa sa actioneze intr-un mod complet diferit folosind hipnoterapia. Aceasta metoda te ajuta sa iti schimbi sistemul de credinte si legaturile adanci care iti afecteaza viata. Iti poate stimula stima de sine si creste increderea, ceea ce va duce la schimbarea atitudinii fata de tine dar si fata de ceilalti. Te ajuta sa te relaxezi si sa anulezi disconfortul fizic pe care il simti cand intri in contact cu alte persoane. De fapt, hipnoza te ajuta sa ajungi la baza problemei si este cel mai eficient mod prin care iti poti gestiona anxietatea sociala”, spune hipnoterapeutul Eugen Popa.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
In slujba coroanei
Volumul memorialistic & 39;In slujba coroanei& 39; ne invita sa cunoastem perspectiva personala a autorului dl Dan Ion Lazar membru al echipei ce a insotit Familia Regala la revenirea in tara ca martor si participant direct la evenimentele petrecute atunci dar si mai tarziu la activitatile Casei Regale Romane Aflam intai despre...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
de SuntFericita.ro
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.
Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele
Rating:
Nota: 4
din 5
- 5 voturi.
Ti-a placut acest articol? Da Like sau trimite-l prin WhatsApp prietenilor tai!