Gandurile unei femei mature: Povesti cu bunici

M-a invatat sa nu vorbesc cu oameni mai prosti decat mine, sa ma aranjez mereu cand ies din curte, sa fiu in competitie chiar si cu prietenele mele, dar ca, oricum, le sunt superioara tuturor, ca nu conteaza daca parintii te ajuta sau nu, atata timp cat ai doua maini, doua picioare si capul pe umeri.

M-a invatat sa nu cer niciodata nimic, ca de primit e frumos sa primesc, dar sa fiu circumspecta si sa nu bag in gura sau in cap orice mi se da. Se faceau multe pomeni intre vecinii ei, in numele tuturor mortilor care se adunasera multi pentru fiecare dintre ‚coanele’ de cartier. Si isi scoteau farfuriile bune, isi apretau servetele si mergeau pe la coana Zamfirescu, coana Ilona, coana Lucica, coana Tanta, coana Didina si tot asa. Una dadea colaci, alta baga si cacao in ei, urmatoarea turna si nuca. Si nici macar nu mancau ce primeau. Chiar daca muream dupa placintele coanei Ilona, mamaie le lua repede si le dadea la caine. „E invidioasa, maica, cine stie ce a bagat in ele”. In rest, prietene bune: isi imprumutau cate un pol de la o pensie la alta, isi blestemau cei unu, doi barbati pe care-i avusesera si care murisera, lasandu-le singure. Tot Ilona era mai smechera, unguroaica venita in sud din Sfantu Gheorghe, caci fugise de acasa de teama unui tata aspru si se maritase. Ajunsese, in vremea copilariei mele, la al treilea barbat, nea Stefan care traia, dar ramasese orb si nu-i mai era de niciun ajutor. Pana si nucul trebuia sa-l bata singura sa faca prajiturile al caror secret il stia de la bunica ei unguroiaca gospodina nevorbitoare de limba romana.

Mamaie m-a invatat sa dorm cu fata la peretele pe care era pusa o carpeta cu un cerb, ca ea sa ma imbratiseze si sa fiu protejata de zbaterile din geam ale visinului crescut urias la fereastra noastra. Ma impingea usor, ca intr-un leganat reminiscent al copaii de lemn in care m-a crescut si imi canta in soapta. Noaptea, daca ma trezeam speriata, era tot timpul langa mine, cu ochii larg deschisi si cu vocea blanda care-mi povestea cate-n luna, doar-doar oi adormi la loc.

Dimineata mirosea in casa a orez cu lapte. Ani intregi numai asta am mancat. Iar ea pleca pe la cinci dimineata din casa sa-mi cumpere lapte. Iar, pentru orez, facea schimb cu vecinele de diverse (pe timpurile alea, orezul nu era la liber).

In nicio iarna nu mi-era frig si mi-amintesc ca zapezile erau mari mereu. Mamaie facea focul tare in soba pe care-mi usca sosetele de lana pe care mi le facuse si pe care le udasem la joaca. Apoi cocea si mere si gutui si-mi dadea bucati mici sa le rontai, dupa ce le taia cu un cutitas. Daca se stingea focul, mai punea o plapuma pe mine, scotea cenusa si facea altul nou, avand grija sa nu iasa fum, sa trebuiasca sa aeriseasca prea mult si sa-mi fie frig. De fapt, nici nu-mi amintesc sa fi fost racita zdravan cat am stat la ea, desi ma ducea mereu la doctor, sa nu cresc „gingasa”.

Aseara am visat-o din nou, in casa ei (unde nu am mai calcat de la inmormantare), imbracata in negru si vopsind un gard cu portocaliu. Era lumina peste tot si parca a vrut sa-mi spuna ceva. Dar eu i-am intors spatele, caci ma striga de undeva baiatul meu si chemarea lui a fost mai puternica.

 

de SuntFericita.ro
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.