Pentru a avea o sarcina usoara, relaxata, pentru a primi cu bratele deschise bebelusul intr-un mediu propice bunei lui dezvoltari, profesorul Dana Tupa ne recomanda sa urmam 3 sfaturi practice, precum:
1. Renuntarea la alcool!
“Alcoolul si conceperea unui copil sunt in antagonism dintotdeauna. Daca vom consuma alcool in timpul sarcinii sau inainte de conceperea unui copil, nu numai ca vom fi afectati din punct de vedere fizic, dar la nivel spiritual se va crea o realitate alternativa, contrafacuta, in care fericirea naturala, iubirea neconditionata si echilibrul mental si spiritual nu vor mai fi punctele noastre forte”, afirma profesorul international de yoga, Dana Tupa.
2. Cunoasterea momentelor astrale propice conceperii unui copil!
“Chiar daca nu constientizam intotdeauna acest lucru, insa – spre exemplu – atunci cand e Luna plina, energia negativa se amplifica, exista perturbari ale somnului, trendul accidentelor auto, al violentei este in crestere, apar dezechilibre de tot felul, stari de anxietate etc. De regula, se recomanda evitarea conceperii unui copil in acea perioada, deoarece aceste dezechilibre vor fi transferate si copilului. Da, este intr-adevar romantic – si am vazut nenumarate filme in acest sens – ca doi indragostiti sa viseze sub clar de Luna plina, insa nu este in concordanta cu scopul subiectului de fata”, declara Dana Tupa, fondatorul primei scoli de yoga din Romania acreditata international, PURNA Yoga Academy.
3. Pregatirea preliminara a cuplului prin meditatii! “(...) Meditatia si practica spirituala intensa sunt alte elemente pe care trebuie sa le pregatim cu aproximativ 6 luni in avans. (...). Momentul conceperii copilului trebuie sa fie unul in care ambii partenerii sa se afle intr-o stare fizica, energetica, emotionala, mentala cat mai armonioasa, lipsita de stres. (...) In acelasi timp, se recomanda ca hrana sa fie cat mai pura, pentru ca aceasta se reflecta nu doar la nivelul sanatatii corporale, ci si la calitatea emotiilor, gandurilor si trairilor noastre”, conchide Dana Tupa.
Foto: pixabay.com
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
50 de exercitii yoga pentru relaxare Ghid practic pentru incepatori
Te-ai gandit vreodata ca yoga ar putea fi solutia pentru problemele tale Solutia pentru a fi sanatos Pentru a avea un corp armonios o minte linistita si un spirit mereu tanar Ei bine yoga chiar este solutia pe care o cauti si chiar iti poate oferi toate aceste lucruri Yoga iti pune la dispozitie modalitati practic nelimitate de a-ti...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
de SuntFericita.ro
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.
Cat de utila va este aceasta informatie? Noteaza folosind stelele
Rating:
Nota: 1.25
din 5
- 4 voturi.
Ti-a placut acest articol? Da Like sau trimite-l prin WhatsApp prietenilor tai!