Deseneaza-mi o casa!

In spatele storurilor se ascund ochii copilului. In definitiv, coborate fiind acestea, nu simbolizeaza ele, oare, pleoapele inchise, care nu lasa sa intre nici lumina soarelui, nici privirile celorlalti? Privire care poate fi considerata drept un comentariu negativ al copilului, mai ales in cazul in care parintii judeca fara incetare cele mai mici fapte si gesturi ale acestuia, in loc sa il lase sa experimenteze. „Chiar crezi ca esti in stare? Haide, las-o pe mama sa te ajute, vezi bine ca nu te pricepi...” A inchide obloanele nu e, oare, semnul dorintei de a proba de unul singur, de a incerca, de a se insela, de a o lua de la capat? Si asta tot invatat se cheama.

Usa e gura, comunicarea cu ceilalti. Mai mare ori mai mica, aceasta ne arata felul in care copilul ia act de schimburile verbale sau nonverbale cu ceilalti. Strainii intra in casa pe usa. Gratie usii se poate confrunta cu necunoscutul, cu ceea ce e de acord sa patrunda in lumea sa ori, dimpotriva, de care se poate proteja, folosind o usa cu gratii sau obloane complet inchise. Uneori, usa nu are clanta. Copilul si-ar dori  schimburile cu exteriorul, insa fie nu indrazneste, fie parintii nu ii ofera nici cea mai mica ocazie sa o faca. O usa foarte mica reprezinta teama de a se exprima, de a spune anumite lucruri pentru a nu se insela sau a fi judecat.

Copiii sint, in mod spontan, plini de poezie in desene si in interpretarea lor. Noi insa, trebuie sa le lasam dreptul la aceasta inocenta magie.