Gandurile unei femei mature: Nu ma mai recunosc in poze

Acea tanara printesa am fost eu. Imi placea sa apar in poze, imi placea sa ma uit in oglinda. Uneori, inainte de a iesi undeva, exersam cateva mici replici in fata oglinzii, doar pentru a vedea de ce reactioneaza oamenii cu atata caldura cand ma vad. Desigur, aveam stangaciile mele, mi se parea ca sunt prea X, foarte Y si extrem de W. Dar, una peste alta, toate asperitatile se domoleau si dadeam, in final bine. 

Am dat peste o poza veche de mai mult de zece ani. Nu am stat nici atunci in prim-plan. Am pus jucaus capul pe umarul sotului. Dar parul imi statea bine, ochelarii erau bine alesi si culoarea bluzei era in perfecta concordanta cu tenul.

Am fost recent suprinsa in alta poza. Sincera sa fiu, am fost socata: nu pot fi eu femeia greoaie si zburlita din imagine, mi-am zis. Cu toate ca investesc in spray-uri fixative (de mi se pare ca sunt artistic coafata), in tips-uri cu gel si haine frumoase, efectul ultim nu este prea magulitor. 

Poate sunt intr-o pasa proasta. Poate e criza varstei mijlocii (nici nu stiu daca am ajuns acolo sau am trevut deja). Poate vorbeste lipsa de calciu din mine. Sau poate trebuie sa-i fac cunostinta sinelui cu imaginea pe care o proiecteaza. 

Am crezut odata ca voi ajunge ca Cindy Crawford pe coperta Vogue. Am inteles cu timpul ca exista Photoshop, diete drastice, manageri de vedete care descopera talente in discoteci (vezi Claudia Schiffer) si multi bani care sa intretina frumusetea. Nimic din toate astea nefiindu-mi mie accesibile, fie din cauza de karma, de talent natural sau de plasarea planetei pe orbita la apus. 

Insa nu mi-am imaginat ca voi ajunge sa fiu atat de straina de cea pe care o vede lumea. 

Si totusi ies mai bine in pozele sotului. Sa fie oare adevarat ca frumusetea este in ochii privitorului?