"Catelul meu m-a invatat ce inseamna dragostea"

Am auzit aceste cuvinte la o persoana apropiata, care la patruzeci de ani, a primit un catel de la o persoana bine intentionata, un terrier irlandez foarte dragut, bine educat, de o politete si un rafinament extraordinare. Il chema Pete si avea inca multe nume lungi, deoarece avea un pedigree impresionant. Iar acest catelus dragut si grav se atasase foarte mult de noua lui stapana. Si ea la fel, iar dincolo de atasament, il iubea mult.

„De la catelul meu am invatat sa iubesc in mod gratuit, neconditionat”, imi povestea ea intr-o zi. „Catelul meu dispune de o multime de semne pentru a-mi atrage atentia, pentru a-si manifesta dorinta de a iesi sau de a fi interesat de mine. Cand mananc, daca tai o bucata de carne sau de branza, el se asaza, clipeste din ochi si sta absolut nemiscat. Cand ii arat o bucatica de ceva, isi deschide delicat botul, inchide ochii si ia mancarea fara sa o infulece sau sa o stranga, apoi mesteca privindu-ma cu recunostinta. Catelul meu m-a invatat ce inseamna recunostinta.”

„M-a invatat de asemenea ce inseamna sa fii constant, fidelitatea, valoarea unui angajament. Inainte sa il am, ma risipeam usor, nu acordam prea multa valoare desfasurarii unei zile. Traiam intr-o dezordine improvizata, care nu ma costa nimic, care ma descentra. Cu el am invatat importanta unui gest simplu: a-i pregati masa, a-l peria in fiecare dimineata, a rade de plescaielile lui, a-i scoate spinii sau scaietii din labute, a-i pune lesa, a-l duce la tuns si a ma mira mereu de finetea blanitei lui...”