In martie 2000, controale ale unor organisme din SUA au evidentiat 11 abateri de la "bunele practici de productie" intr-o fabrica din Franta a companiei PIP.
"Consideram ca, prin incalcarea reglementarilor in mod deliberat si in scopul obtinerii unor castiguri financiare, PIP a impiedicat autoritatile care conduceau o ancheta sa puna capat acestor incidente", este una dintre avertizarile care dateaza de peste un deceniu.
Un doctor din Los Angeles, specialist in chirurgie plastica, a facut teste pe un esantion de 500 de proteze mamare PIP si 500 de proteze produse de Mentor Siltex. Rezultatul testelor a indicat o rata de rupere a implanturilor PIP mai mare de trei ori si jumatate decat a celor produse de Mentor Siltex.
Doctorul pretinde ca la momentul efectuarii testelor, compania franceza i-a cerut sa nu faca publice rezultatele acestora.
"Aproape fara exceptie, experti si profesionisti mi-au confirmat ca protezele PIP sunt de proasta calitate", sustine un avocat care este implicat intr-un proces intentat companiei PIP, vechi de 12 ani. "Cedeaza mai repede, sunt mai ieftine decat alte implanturi care pot fi folosite in acelasi scop; se pare ca este vorba despre o chestiune de cultura generala in aceasta bransa".
Guvernul francez a sfatuit pacientii care au implanturi PIP sa si le indeparteze. In cazul in care este vorba de o reconstructie si nu au fost folosite implanturi in scop estetic, costul operatiei de scoatere va fi suportat de catre Guvern.
In Franta au fost semnalate 20 de cazuri de cancer la purtatoare ale acestor implanturi PIP, fara insa a se fi stabilit o legatura intre cancer si implanturile PIP.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Strategia Business4Edu - Educatie cu mindset de leadership
Strategia Business4Edu – Educatie cu mindset de leadership va ofera instrumente clare pentru a transforma procesul de invatare intr-o experienta mai placuta mai eficienta si mai relevanta pentru copii si pentru comunitatea scolara In acest moment lucrarea & 39;Strategie Business4Edu - Educatie cu mindset de leadership& 39; este in curs...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
de SuntFericita.roRedactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.
Newsletter GRATUIT SuntFericita
Aboneaza-te acum GRATUIT si primesti imediat Raportul Special "Retete de detoxifiere pe baza de fructe si legume"

Categorii































