De ce le pasa copiilor atat de mult de culorile preferate?

Parintii binevoitori, cei care le fac copiilor toate placerile nu sunt scutiti de greseli. Si asta pentru ca trebuie sa gaseasca nuanta potrivita a culorii preferate. Si, dupa ce se dau peste cap sa gaseasca vopseaua intitulata victorios Pink Bliss pentru a face din camera printesei o guma de mestecat, domnita se hotaraste inopinat ca se simte atrasa de portocaliu. Nu dureaza mult si pasiunea arzatoare a copilului este directionata spre galben, negru, purpuriu. Singura constanta ramane doar fascinatia pentru culori.

De ce este tema culorii favorite atat de interesanta pentru prescolari si scolarii mici? Este oare totul rezultatul marketingului si al presiunii colectivitatii sau culorile in sine le vorbesc copiilor intr-un anume fel?

Daca o fetita ajunge sa spuna ca nu mai vrea nimic roz, acesta este un semnal pe care-l transmite voluntar ca a crescut, ca nu mai vrea sa faca parte din miticul regat al printeselor pretioase. Pe la 3 ani se constientizeaza diferentele: eu sunt baiat, ea e fetita, eu am parul negru, ea il are cret etc. De aici si nevoia de a se identifica intr-un fel, iar alegerea culorii favorite ii face pe cei mici sa se simta unici, dar si stapani pe propriile alegeri.

In acelasi timp, dorinta de a se integra in colectivitate, de a fi la fel ca ceilalti este extrem de puternica. Intrebarea „Cine sunt eu?” este imediat urmata de „Sunt la fel ca ceilalti copii?”. De aceea culoarea favorita este impartasita cu cel mai bun prieten. De la cel mai bun prieten le vine ideea. 

Dar sunt oare preferintele coloristice arbitrare? Marilyn Read, profesor de design la Universitatea Oregon din Statele Unite, spune ca alegerile sunt constructe sociale. Atractia fata de o culoare depaseste insa simpla presiune sociala si asteptarile celorlalti. De fapt, prezenta culorii preferate potae fi necesara pentru sanatatea mentala. Intr-un studiu recent in care Reed a masurat impactul culorii in cladirile institutiilor prescolare, a descoperit ca, in spatiile cu un perete rosu (fata de cele colorate uniform), copiii sunt mai cooperanti. In acelasi timp, cand spatiile sunt mult prea colorate (asa cum se intampla de obicei la gradinite), cei mici sunt suprastimulati si, deci, agitati. 

“Cand copiii sunt foarte mici folosesc culorile si formele pentru a identifica lucrurile”, spune Read. “Doar dupa varsta de 5 ani incep sa descrie lucrurile in functie de textura”. O singura culoare indrazneata care sparge monotonia le da copiilor un sentiment de securitate. 

Si totusi reactiile umane fata de anumite culori sunt determinate si in plan biologic. Culoarea rosie creste tensiunea. Daca parintii vor ca cei mici sa fie mai calmi, trebuie sa aleaga albastrul pentru camera de joaca sau o alta culoare rece. Rozul este o culoare care da pofta de mancare. Este o culoare pe care si baietii o plac, pana li se spune sa nu o faca. Profesorul Read spune ca exista un singur caz in care baietii prefera natural alta culoare decat fetele: unele cercetari sugereaza ca baietii prefera rosul cu baza galbena (vezi tomatele), iar fetele rosul cu baza albastra (vezi rubinele). Si baietii, si fetele tind sa displaca portocaliul.

Este insa important sa intelegm preferintele coloristice ale copiilor in functie de context. Rosul este bun, caci le aduce aminte de Spiderman. La fel si albastrul. Iar schimbarea preferintelor este atrasa de schimbarea personalitatii, a se citi evolutie. Insa cu cat un copil se tine cu dintii mai mult de o anumita culoare, cu atat increderea in sine este mai mare.

 

de SuntFericita.ro
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.