Dragobetele sau sarbatoarea dragostei la romani. Obiceiuri, simboluri si semnificatie

Divinitate mitologica asemanatoare lui Eros (zeul iubirii, in mitologia greaca) si Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut si sub numele de Dragomir, este considerat, in credinta populara romaneasca, fiul Babei Dochia. Navalnic si nestatornic, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica si este inchipuit ca fiind un flacau voinic, chipes si iubaret, care salasluieste mai mult prin paduri.

Preluat de la vechii daci (stramosii antici ai poporului roman), unde era perceput ca un zeu petitor si ca un nas ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor romanii au transformat Dragobetele, acesta ajungand sa fie considerat "zanul dragostei", zeitate ce ii ocroteste si le poarta noroc indragostitilor. A devenit protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, precum cea a pasarilor ce "se logodesc" in aceasta zi.

Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui organizandu-se petreceri, prilejuind, astfel, infiriparea unor noi iubiri, logodne si chiar casnicii. In trecut, in sate, se auzea zicala 'Dragobetele saruta fetele!'. Credintele populare referitoare la aceasta sarbatoare sunt multe.

In Mehedinti /sud-vestul Romaniei/, exista obiceiul numit "zburatorit", potrivit caruia la pranz fetele se intorceau in fuga spre sat. Fiecare flacau urmarea fata care ii era draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, goana se sfarsea cu un sarut in vazul tuturor. Acest sarut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel putin un an de zile. Nu de putine ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevarate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna.

Deoarece exista credinta ca Dragobetele ii va ajuta pe cei gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat ceilalti, oamenii respectau aceasta sarbatoare la fel ca si pe cele religioase - nu munceau, doar isi faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele mai indraznete care chiar isi doreau sa fie "pedepsite" de Dragobete. Chiar daca mai "pedepsea" femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc tinerilor, in general, si indragostitilor, in mod special.

Credinta populara spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot anul. Dimineata, imbracati in cele mai bune haine, tinerii se intalneau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil, porneau cantand, in grupuri, catre padure sau prin lunci, in cautarea ghioceilor si a altor plante folosite pentru descantece de dragoste. Daca vremea era urata, se adunau la unii dintre ei acasa si jucau jocuri sau povesteau. De Dragobete se faceau logodne simbolice, pentru anul urmator, sau se faceau fratii de sange.

In padure, in jurul focurilor, baietii si fetele stateau de vorba. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi in diverse farmece de dragoste.

In unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Apa era pastrata cu multa grija pentru ca avea proprietati magice, spunandu-se ca e 'nascuta din surasul zanelor'.

La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga. In sudul tarii, aceasta goana era numita 'zburatorit'. Fiecare baiat urmarea fata care ii placea, iar daca fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci se sarutau in vazul tuturor. Sarutul era logodna ludica a celor doi, pentru un an de zile. De multe ori, astfel de logodne veneau inaintea logodnelor adevarate.

Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete, ca sa fie dragastoase tot anul, si aveau grija sa dea mancare buna animalelor din curte. Nici o vietate nu era sacrificata la Dragobete.

Se mai pastreaza, in sud, obiceiul ca nevestele de curand maritate, nu mai mult de-un an, sa iasa pe ulite, cu barbatii lor de mana si cu o sticla de vin sau de rachiu sub brat. Ele trebuie sa opreasca barbatii straini pe care ii intalnesc si sa ii sarute, dandu-le apoi, drept plata, de baut.

In ceea ce priveste sarbatoarea Dragobetelui, un punct de vedere neoficial al Bisericii Ortodoxe se gaseste in revista Buletin Ortodox Romanesc (BOR) nr. 69, 24 febr.- 2 mart. 2003, unde se spune ca in ziua de 24 februarie pe langa sarbatoarea crestina Intaia si a doua aflare a capului Mergatorului Inainte si Botezatorului Ioan se sarbatoreste Dragobetele, o sarbatoare populara deosebita, rezultata din impletirea crestinismului cu vechile traditii ale poporului nostru si ale popoarelor sud-dunarene.

Aceasta dateaza de sute de ani si este prin excelenta sarbatoarea dragostei. Dragobete, cap de primavara, este o denumire de origine slava, semnificand 'a fi drag', 'a fi iubit'. Ceea ce, insa, delimiteaza Dragobetele de alte sarbatori de import, se precizeaza in materialul din BOR, este aspectul moral, in sine: niciodata dragostea curata, sincera, nu a fost condamnata sau pusa la zid. Dar ea presupune niste limite impuse de o morala crestina, in primul rand.