Gandurile unei femei mature: De ce te-as ierta?

Viata nu ne-a dus pe alte drumuri si ne forteaza sa stam impreuna. Nu mereu. Din cand in cand. Dar, si pentru mine, si pentru tine, este un chin. Apropierea ne face aricioase, ne creeaza riduri si fire de par zbarlite. Ne sugem una alteia energia si stiu ca si tu abia astepi sa se termine calvarul, sa dormi linistita, sa nu mai trebuiasca sa te controlezi in preajma mea.

Sa stii ca am incercat. Cred ca sunt un om bun si mi-ar fi placut, odata ca niciodata, sa vezi asta si sa reusim sa trecem de primul nivel. Din pacate, ai fost opaca la lumina mea si aceasta s-a stins. Pe a ta nu am vazut-o niciodata si, uite asa, stam cufundate intr-un infern propriu care pe mine ma roade la fiecare intalnire.

Incerc sa ma pregatesc si sa-mi iau haine frumoase. Dar ai darul de a ma face sa le vad pe toate oribile, nepotrivite si mai mici. Ma strange totul cand te vad. Desi nu mi-e foame, nu mi-e sete. E ca si cum m-as pune un pic pe stop pana trece urgia. Ea trece, dar imi ia ceva pana imi revin. Si cred ca sunt singura in lupta asta cu nimicul, caci nu pot sa-mi gasesc aliati. Nici nu vreau si nici nu cred ca este corect. Fata de tine, caci fata de mine ar fi.

Si nu te iert. Pentru ca ma simt insignifianta, oribila si rea cand sunt cu tine. Pentru ca mi-e dor sa glumesc si sa rad, dar nu pot s-o fac atunci cand te vad. Pentru ca simt ca ma sufoc in preajma ta si as vrea sa fug la mii de kilometri departare. Intr-o padure adanca unde sa ma pot aduna, sa urlu si sa las iar energia sa creasca. Sa fiu eu insami.

Nu cer, nu astept, dar nici nu mai dau, nu mai propun. Lupta va continua sunt sigura, fara castigator.