Gandurile unei femei mature: N-as putea flirta si eu?

Fac parte din categoria celor despre care se spune ca sunt „dragute foc”. Nu-mi stau bine chestiile alea mulate care se cheama legginsi, am ochelari grosi si un par care nu sta locului. Imi calc camasile, dar asta nu inseamna ca ajung cu dunga si la birou..
In conditiile astea mi se permite si mie sa flirtez, sa ma simt mai tanara si chiar sa promovez?
Cand imi duc copilul la scoala, ma compar cu celelalte mamici. Vad unele care par chiar mai incercate de cearcane si miros de supa in haine decat mine. Asta nu le impiedica sa se opreasca un pic mai mult la masa gardienilor, intrebandu-i care sunt regulile bunei purtari la scoala. Imi imaginez pana si eu ca lucrurile se opresc aici si ca toata lumea implicata este doar amuzata, dar ma intreb daca n-as putea flirta si eu.
 La serviciu mi se pare ca barbatii sunt mai prietenosi cu fetele mai zambarete si „istete”. Ele sunt cele care primesc cafea, li se aduce chiar la birou, lor li se tine politicos usa si li se ofera prima bucata de ciocolata. Si nici nu au decolteu sau marimea 34 la haine, deci m-as putea incadra si eu in tipar. In cele mai multe zile insa, mie nu mi se raspunde nici la salut. Ma remarca doar seful direct care stie ca voi termina in mod sigur rapoartele. In rest lumina reflectoarelor nu se impiedica niciodata de mine. 
Traiesc cu sentimentul ca, daca nu ma joc cu focul, nici nu ma ard, dar si pierd ceva esential. Altfel de ce toate fetele rele se distreaza de minune si eu am numai preocupari mundane? Nu sunt nici pe departe o femeie simpla, dar nu interactionez cu barbatii flamboianat. Uneori, sincera sa fiu, nici nu simt nevoia sa-i bag in seama, caci ma enerveaza gandul ca ei au o viata mai usoara ca a mea, ca pe ei nu-i trezesc copiii de sute de ori pe noapte, ca nu trebuie sa curete spanacul, sa frece baia si sa se teama de riduri in zona decolteului.
Dar ma intreb daca n-as putea flirta si eu.
Pe de alta parte, am avut, proaspat iesita din baie, o revelatie de femeie matura: trupul meu de care nu sunt prea mandra este locul de batalie unde eu m-am luptat cu viata si unde am castigat definitiv, nascand cel mai drag copil din lume. Urmele se vad insa si, cand imi dau jos straturile protectoare, prefer sa fiu singura. As putea sa ma supun privirii critice a unui strain de mine? Mi-ar placea sa fiu mangaiata azi sub comanda suprema a dorintei, iar maine sa fiu uitata pe raftul fostelor iubiri? Nu cred. Asta ma face femeie serioasa? Nu. Ma face insa una careia ii e frica de ridicol.
Iar casa mea pe care o curat cu regularitate si unde copilul meu se joaca si pune capul pe perna trebuie sanctificata nu de preot si aghiasma, ci de o constiinta mai putin incarcata de ganduri deviante. In lumea mea mica, fara flori de la admiratori si conturi de mail paralele, am un zeu: copilul. Si stiu ca va pleca, si stiu ca ma va uita, dar, pana atunci, merita sa-i dedic lui fervoarea mea interioara.
Deci, nu ma mai intreb daca as putea flirta si eu. La ce bun?