Lupta cu "trebuie" sau nevoia de parc

Si cum spuneam… Zbarnai. Problema este ca, pe masura ce anii trec, in loc sa ma potolesc, vreau sa fac cat mai multe, tot, daca se poate. Familie, casa, serviciu, sa ajut pe altii… Dar eu, Eu unde apar in insiruirea asta? Prietena mea spune ca ar trebui sa fiu prima in aceasta insiruire. Ei, la chestia asta mai am de lucrat! Uneori simt nevoia sa incetinesc ritmul… Sa ies la iveala.


Eu cea care uita de verbul “a trebui”. In astfel de zile, nu am chef de nimic din cele ce asteapta bifa de „realizat”. In astfel de zile imi vine sa inchid ochii si sa lenevesc. Sa ignor agitatia enervanta a ceasului desteptator. Sa ma bucur in tihna de cafeaua aburinda, fara stresul troleibuzului de la “fara un sfert”. De discutiile banale cu mama, despre florile ei sau despre pretul medicamentelor. Nu zambi! Au si ele rostul lor! Cand ai stat de vorba ultima oara cu ai tai?


In astfel de zile, soarele, natura, cartile si muzica sunt prietenii mei. Ma ajuta sa evadez. Sa ma regasesc. Ma incarca energetic. Dau “liber” rationamentului cartezian si reinvat sa gandesc cu inima. Calatoresc in spatiu si in timp. Si ma bucur. Ma bucur de fiecare raza de soare, de fiecare fir de iarba, de fiece floare. Reiau la nesfarsit povestile care mi-au fost intotdeauna aproape de suflet. Intru in rol. Ma uit de 1000 de ori la „Pride and Prejudice” si la alte „filme siropoase” spre disperarea consortului meu, vadit ingrijorat de „alienarea” mea culturala.


Ascult muzica greceasca si ma plimb pe strazile din Santorini, savurand o inghetata. Strabat luxuriante paduri amazoniene si ma bucur sub stropii datatori de viata ai unei cascade. Stiai ca daca stai 10 minute cu picioarele in apa fermecata a Sibielului te alegi cu minunate sandale de argint?


Cate astfel de zile are un an? Suficiente. Suficiente pentru a reveni de fiecare data cu forte proaspete in prezentul activ al zilei.  Si daca aceste zile sunt putine la numar, caut alte “surse de energie”. Incerc sa topesc “a trebui”. Inventez. Imaginez. Pun pasiune in tot ceea ce fac. Ma implic. Daruiesc. Fiindca daruind, primesti!

   
Si de daruri te bucuri. Iar eu ma bucur de tot si de toti: de a mea familie “colorata”, cu personalitati una si una, de prietenii mei putini, da’ buni. De drumul zilnic spre serviciul meu, care trece pe langa magazinul “Wagner  - povesti si arte frumoase”… De soarele care ma urmareste si-mi zambeste ba din coltul strazii Eugen Carada, ba imediat ce intru pe Lipscani. Ma bucur zilnic de imaginea Cecului Mare oglindita in colosul de sticla alaturat.


Ma bucur de serviciul meu, slava Domnului ca-l am, altfel, poate, as mai proiecta si acum mori de vant. Ma bucur de munca pe care o fac, de micile suete cu colegii… De oamenii care ma inconjoara pur si simplu. De viata care pulseaza indiferent daca afara e soare sau nor. Pentru ca atunci cand ti se da o a doua sansa, o apuci strans cu ambele maini si o tii zdravan.

http://www.youtube.com/watch?v=4ADh8Fs3YdU


Bineinteles… iar s-a racit cafeluta… E reconfortant sa visezi.
Ai evadat si tu in timpul asta? De ce nu ma mir?