Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Biografia lui Steve Jobs va aparea si in limba romana, in martie 2012

Biografia lui Steve Jobs va aparea si in limba romana, in martie 2012
Biografia autorizata a lui Steve Jobs, scrisa de Walter Isaacson si care a aparut luni in Statele Unite ale Americii, va fi lansata in limba romana in martie 2012, la Editura Publica, dupa cum au declarat reprezentantii editurii. Reprezentantii Editurii Publica au spus ca au cumparat drepturile de autor, insa nu au precizat cine va fi traducatorul biografiei lui Steve Jobs.


"Avem drepturile de autor si credem ca in martie 2012 o sa apara editia in limba romana", au spus reprezentantii Editurii Publica.

Publicata de Simon & Schuster, biografia, care are 656 de pagini, scrisa de Walter Isaacson, fost redactor-sef al Time Magazine si fost director general al CNN, care a avut peste 40 de interviuri cu Steve Jobs, poate fi cumparata din librariile americane incepand de luni.

Biografia legendarului Steve Jobs realizeaza portretul unui barbat complex, care a refuzat intotdeauna sa il intalneasca pe tatal sau biologic si nu a ezitat sa il critice pe presedintele Barack Obama la prima lor intalnire, dupa cum a relatat AFP intr-un material din 22 octombrie.

"Cand am cautat-o pe mama mea biologica, evident ca il cautam si pe tatal meu biologic. Am aflat putine lucruri despre el si nu mi-a placut ce am aflat", a povestit Jobs biografului sau, Walter Isaacson, intr-un interviu difuzat joi de postul de televiziune CBS si preluat sambata de AFP.

Adoptat la nastere de un cuplu de californieni modesti, Jobs l-a identificat pana la urma pe tatal lui, descoperind ca a avut deja ocazia sa ii stranga mana: acest american nascut in Siria si cu numele de Abdulfattah Jandali, care isi spunea John, avea un restaurant cu specific mediteranean in Silicon Valley, unde Jobs a luat cina deseori.

"Imi amintesc ca m-am intalnit cu proprietarul (restaurantului), care era originar din Siria si caruia ii cadea parul. I-am strans mana, el mi-a strans, de asemenea, mana", povesteste el in volum.

Jobs insusi a explicat ca i-a cerut surorii sale vitrege, cu care avea relatii bune, sa nu dezvaluie identitatea tatalui sau: "Am devenit bogat si ma tem ca ma va santaja sau ca va alerta presa", s-a justificat el, potrivit unui extras dintr-o carte publicata de Huffington Post.

Steve Jobs s-a dovedit critic si fata de Barack Obama, caruia i-a refuzat o invitatie la cina deoarece ar fi vrut ca presedintele american sa il sune in persoana, potrivit Huffington Post.

"Sunteti pornit sa nu aveti decat un mandat", i-ar fi declarat Jobs lui Obama la inceputul primei lor intalniri.

Motivul criticilor sale, rezumate de Huffington Post, era urmatorul: administratia ar trebui sa fie mai intelegatoare cu intreprinderile si sa ia exemplul Chinei, unde este mai usor sa construiesti uzine "fara norme sau costuri inutile".

In plus, Steve Jobs s-ar fi declarat dezamagit de Obama, pentru ca presedintele "nu vrea sa ofenseze pe nimeni", a relatat New York Times.

Pe de alta parte, potrivit biografiei sale autorizate, Steve Jobs a intarziat o operatie chirurgicala pentru tratarea cancerului sau pancreatic, in timp ce aceasta i-ar fi putut creste speranta de viata, a afirmat biograful sau, Walter Isaacson, citat de AFP in 21 octombrie.

"Mi-a spus: nu as vrea ca trupul meu sa fie deschis, nu as vrea sa fie brutalizat in acest mod", a povestit biograful Walter Isaacson intr-o editie a emisiunii "60 Minutes" de la CBS, citata de AFP.

"Cred ca se gandea in mare ca, daca ignoram ceva, daca vrem ca acel lucru sa nu existe, putem avea o gandire magica", putem obtine ca acest lucru sa se realizeze doar prin gandire, a adaugat Isaacson. "El voia sa vorbeasca despre acest lucru, sa spuna cat de mult regreta", a adaugat Issacson. "Cred ca avea sentimentul ca ar fi trebuit sa faca operatia mai devreme."

Steve Jobs s-a operat pana la urma de o forma vindecabila de cancer de pancreas in 2004, la noua luni dupa diagnosticarea bolii. In acest timp, "el a incercat sa se trateze cu un regim alimentar, a mers la spiritualisti, a incercat mai multe modalitati de tratament macrobiotic si nu s-a operat", a povestit Isaacson.

Dupa noua luni, dupa ce toti prietenii i-au cerut sa incerce calea chirurgicala, el s-a lasat induplecat. "Se presupune ca a fost prea tarziu, deoarece, cand l-au operat, (chirurgii) au remarcat ca (boala) se extinsese la tesuturile din jurul pancreasului". Potrivit lui Isaacson, Steve Jobs a continuat sa fie tratat in secret, in timp ce se declara complet vindecat.

Steve Jobs si-a luat un concediu medical in 2009, in timp ce a primit o grefa de ficat, si un altul incepand din ianuarie.

Steve Jobs a murit pe 5 octombrie, la varsta de 56 de ani. Potrivit presei internationale, autoritatile locale au confirmat in 10 octombrie ca Steve Jobs a murit in casa sa din Palo Alto (la sud de San Francisco), din cauza unui cancer la pancreas.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Jurnal de tatic


Cresterea copilului de la o zi la un an Posibil Mai curand cresterea parintilor de la o zi la un an JURNAL DE TATIC - un adevarat manual pentru tatici Dar dedicat mamicilor Gata Asteptarea a luat sfarsit Prima carte despre implicarea tatalui in cresterea copilului a venit din tipografie 0 teorie 100 practica zi de zi si mai ales ...

Oferta Speciala
valabila 48h

de Sunt Fericita
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.

Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele



Rating:


Nota: 5 din 5 - 2 voturi.

Ti-a placut acest articol? Da Like sau trimite-l prin WhatsApp prietenilor tai!

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre steve jobs

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre 2012

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre limba romana

Cele mai citite articole

Hipotiroidismul se produce atunci cand glanda tiroidiana isi incetineste functionarea si reduce ...
In cautarea unei diete sanatoase, multe persoane se concentreaza pe alimentele care nu sunt doar ...
In cautarea unei diete echilibrate si sanatoase, fulgii de ovaz sunt un aliat de nadejde pentru cei ...
Slabeste rapid si scapa de toxine!
 
Sanatate in bucate - 10 retete pentru detoxifiere si stare de bine
 
Citeste zilnic GRATUIT totul
despre sanatate, frumusete, stil!
 
Adauga mai jos adresa de e-mail pentru a primit Ebook-ul gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
0