Gandurile unei femei mature: Cine ne stabileste destinul?

Este inevitabil ca uneori iti pui intrebari existentiale. Fie ca ti-este sau nu teama de penibil, de a nu parea ignorant, trebuie, uneori, sa treci prin incercarea de a vedea in ce consta tiparul vietii tale.

Nu traim doar pentru a merge din A in B. Evident. Dar cum? De ce? Unde? Si cand? 

In cea mai mare parte a timpului, avem probleme secunde. Suntem rotite ale unui mecanism care merge uneori in gol, iar preocuparile noastre sunt la mana a doua. Incercam sa simplificam polifonia vietii, bagand capul in nisip si spunand ca nu conteaza.

Suntem bagati intr-un cerc vicios al hranirii si umorilor, fara a mai ridica ochii spre vazduh. Si atunci ne facem rau, pentru ca nu stii niciodata cand te loveste un prag peste care trebuie sa treci, gest care necesita macar un pic de dubiu, o tresarire, un val peste netezimea deplinatatii in care ne-am afundat.

Trebuie sa ne punem intrebari pentru a iesi dincolo. Dar poate nu vrem sa ne schimbam. Schimbarea echivaleaza, intr-un fel, cu moartea. Este nevoie sa inlocuiesti ceva din tine cu altceva si aceasta tulburare a status-quo-ului este dureroasa. Cred insa ca e dureroasa pentru oamenii rai. Cei atat de inversunati in narcisismul lor, incat nu vor sa miste niciun fir de par al sinelui lor preaiubit. 

Va invit sa nu mai tineti cu dintii de propria imagine si sa zgarmati necunoscutul. Rupeti-va hainele in spinii drumului, umpleti-va de praf, cautati-va moralitatea si propria mantuire.

Nu va fi usor si cei mai multi veti ramane exact asa cum sunteti acum. Insa asta este chiar iadul, in cea mai pura definitie a lui: iadul este in noi si ne aflam in el conform propriei alegeri. Iar raul care ne prabuseste este comis de dragul autoprotejarii. Oamenii nesiguri in ceea ce priveste dreptatea lor, care isi pun intrebari, care se tem de tradare nu fac rau. Raul il fac cei care se cred neintinati.

Puneti-va deci intrebari. Multe. Veti fi, la sfarsit, mai puri.