Nu ma tem de anii care trec peste mine, caci, cu fiecare, stiu sa ma ingrijesc mai bine, sa ma branduiesc. Stiu ce forma a unghiilor mi se potriveste perfect, ce tip de pantaloni sa-mi cumpar, ce culoare de fard de obraz. Si, chiar daca nu mai am 20 de ani, pot sa mimez lumina in ochi.
Da, ma pricep si sa bat scurt din gene, si sa lacrimez pentru a obtine favoruri. Adica arsenalul de care am nevoie pentru a obtine un loc pe scaun la metrou, o paine mai proaspata la brutarie sau intelegerea farmacistei dupa ce copilul a rasturnat un raft intreg de produse la oferta.
Dar nu ma pot intoarce complet in interior pentru a-mi face rost de focul zilei care vine dupa alta zi. Imi mai trebuie ceva: confirmari. Si pe asta nu le pot primi neprovocate. Nimeni nu sare, din proprie initiativa, sa-ti ofere complimente. Si ce daca ai bluza verde?! Si ce daca ai geanta noua?!
Dar eu vrea sa mi se spuna asta. Asa ca le cersesc in mod savant: zic eu prima si apoi astepta sa primesc la schimb. din 100 de complimente oferite, 30 se intorc inspre mine. Si mi-e bine.
Sunt mici gesturi de bunatate care ma fac sa ma simt pretuita.