Gandurile unei femei mature: Mi-e frica de ce cred altii despre mine

Si totusi, da, ati ghicit bine, am contribuit si eu. Nu am putut spune, asa cum as fi vrut, NU, LASATI-MA IN PACE, CORPORATISTILOR; VREAU SA FIU SI SINGURA SI TRISTA, SA NU BEAU CAFEA CU VOI, SA NU TREBUIASCA SA MIMEZ MEREU FERICIREA CU VOI. 

Mi-a fost teama sa fiu diferita, sa ies din grup, ca nu cumva sa nu ma mai placa lumea. Am zambit deci frumos si am contribuit cu bani.

In alta zi, am venit la birou cu o fusta interesanta pe care am cumparat-o cu drag. M-a vazut o colega si mi-a zis 'Iar ai venit cu sacul pe tine la serviciu?'. Am zambit natang si mi-a fost rusine toata ziua. Abia am asteptat sa ajung acasa si sa arunc fusta. Nu o mai puteam purta.

Acum stau si ma gandesc: E cumva chiar atat de rau sa nu ma placa lumea? Asa ca am stabilit un prag destul de inalt (85%), in functie de care sa analizez daca procedez corect in modul meu de interactiune sociala sau nu. Cu alte cuvinte, daca aproximativ 85% dintre oamenii cu care interactionez ma plac, inseamna ca fac ceva bine. Daca mai mult de 85% dintre oamenii cu care ma intalnesc ma plac, inseamna ca fac prea mult. Inutil sa spun ca sunt din a doua categorie.

Sunt sapte miliarde de oameni pe planeta asta, fiecare cu dorintele, nevoile, povestile si fricile lui. Daca toata lumea pe care o intalnesc ma place, inseamna ca prea ma dau peste cap, incercand sa proiectez o imagine de sine lipsita de autenticitate, numai pentru a putea sa ma intelege cu toti, pentru a fi apreciata.

Si asta fie pentru ca imi ignor nevoile punandu-le pe ale altora deasupra alor mele (in niciun caz, nu sunt Maica Tereza, deci ipoteza cade), fie imi este prea frica de ceea ce cred altii despre mine. A doua parte este adevarata.

Ma ingrijoreaza mereu ce parere vor avea altii despre hainele mele, despre noua mea coafura. In realitate, aparitia fizica nu este chiar atat de importanta pentru mine. Imi place sa arat prezentabila, dar nu sunt un fan al tendintelor fashion sau al machiajului. Cum sa fac insa sa nu mai sufar cand ceilalti ma judeca pentru faptul ca nu respect standardele lor? In lumea mea, prioritatile sunt bine stabilite si, daca nu-mi fac azi unghiile cu oja neon, nu o sa mor de inima rea, dar ma doare cand colega din stanga ma intreaba de ce nu sunt si eu un pic mai cocheta.

In adolescenta, am fost supraponderala si colegii se luau tot timpul de mine. In fiecare pauza ma tachinau si, orice as fi imbracat, tot eram ironizata. De atunci, am ramas cu senzatia ca toata lumea se uita la mine si rade pe la spate. Cum sa invat vreodata ca nu sunt centrul universului, ca poate lumea are si alta treaba in afara de persoana mea?

Imi petrec tot timpul incercand sa-i fac pe altii sa ma placa, imi aranjez mereu parul cand ies din casa, platesc o rata prea mare pentru o masina pe care nu mi-o permit si am un ceas care valoreaza cat doua salarii de-ale mele. 

Cum sa ies din acest cerc vicios?

Acest articol reprezinta un punct de vedere. Daca esti de acord, spune-ne. Daca ai alta parere, scrie-ne. 

 

de SuntFericita.ro
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.