Mai bine iarta!

Viata ne aduce in fel si fel de situatii, de la cele mai placute, pana la cele mai neplacute.  Ce facem atunci cand suntem intr-una dintre situatiile de nedorit si care ne verifica, in acest mod, capacitatea de a ierta? Cat de dispusi suntem sa iertam? Oare realizam ca iertarea poate sa vindece relatiile deteriorate?

CINEVA NE-A RANIT. CE FACEM ACUM?

Unii dintre noi devenim frustrati, prudenti, atenti, poate exagerat de atenti, vigilenti in relatiile cu ceilalti. Uneori este cazul sa fim asa, alteori nu. Si totusi … cineva ne-a facut rau – dincolo de gradul de “rau” pe care il percepe fiecare intr-un mod diferit si dupa reglarea intr-un mod sau altul a situatiei – ramane totusi ceva nespus, neterminat, neobservat chiar: necesitatea iertarii – din observatiile mele de pana acum, aproape nimeni nu isi propune sa ierte partea vinovata.

Motive sunt multe pentru care nimeni nu isi propune, macar, acest lucru: nu am fost invatati sa facem acest lucru, nu am vazut la cei din jur acest model sau pur si simplu picam in capcana Ego-ului care ne dicteaza sa nu iertam.

In functie de forta Ego-ului, putem hotari sa iertam sau sa nu iertam. Majoritatea oamenilor prefera varianta a doua, desi se pare ca aceasta varianta nu e intotdeauna cea indicata, declansand alte procese secundare.

DE CE NU IERTAM?

Principalul motiv este pentru ca nu stim; nu suntem invatati sa facem aceasta. Sau daca suntem invatati, nu dorim sa iertam. Refuzul de a ierta poate exista in noi pentru ca persoanele de ingrijire pe care le-am avut, familia, nu ne-au invatat sa iertam, ba chiar ne-au invatat ca, daca nu iertam, suntem superiori din punct de vedere moral tocmai fata de cei pe care trebuie sa ii iertam.

SI TOTUSI …

Daca nu iertam, trecutul ne va afecta iar si iar, influentandu-ne sanatatea.

Intrucat mintea si corpul nostru nu functioneaza separat, intre ele exista un continuum – mintea este esenta interioara a corpului, iar corpul este invelisul exterior al mintii –  nu putem separa componeta fizica de cea psihica, fiinta este psihosomatica, corpul si mintea functioneaza impreuna, astfel incat anxietatea generata de amintirea unor evenimente neplacute din trecut, in care am fost implicati de persoane pe care inca nu le-am iertat, pot genera simptome si in minte si in corp.

Inversunarea si ostilitatea din interior se raspandesc repede ca si cancerul. Ne fac sa acuzam rapid si sa fim usor iritabili. In noi se dezvolta „complexul de martir” cu rolul aferent: cel de victima. Incepem sa ne plangem singuri de mila. Iar in scurt timp incepem sa ne simtim bine in starea aceasta.

Amintirea incidentelor neplacute poate deveni periculoasa pentru corp, putand afecta activitatea inimii. Sentimentele negative sunt legate de cresterea tensiunii arteriale, boli coronariene si sunt susceptibile de declansarea altor boli.

Sentimentele negative pe care le dezvoltam in diverse situatii de viata ne impiedica sa mergem mai departe, ne fac sa ne ancoram in trecut, fiind un semnal ca nu am avut capacitatea sa iertam.

Din punct de vedere spiritual, daca nu putem ierta, nu putem iubi. Daca nu avem capacitatea de a iubi, nu avem cum sa inaintam in viata, putem doar sa avem masti si o „zona de confort”.


Mona Georgescu, psiholog
www.minunemica.ro
- pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi -