Copilul meu minte si fura. Ce sa fac?

De obicei, cand copiii fura, ei investesc afectiv persoanele carora le "iau" mici obiecte, copilul mic realizand ca “ceea ce este bine” nu este acelasi lucru cu “ceea ce vreau”.

In astfel de situatii copilul se simte vinovat pentru gestul sau,  este chiar nelinistit, dar in acest moment  vina pe care o simte este mai mare decat capacitatea ei de gestionare.

Cele doua aspecte generate de gesturile de mai sus – furtul si minciuna – determina copilul sa se confrunte cu vinovatia in aceeasi masura in care si parintii  sai se confrunta cu aceste aspecte.

In astfel de situatii, parintii trebuie sa evite sentimentul coplesitor de rusine pe care il simt fata de gesturile copiilor lor si sa nu minimalizeze cu indulgenta raul comis.

Copilul invata o lectie importanta prin asumarea responsabilitatii de a-si cere iertare si de a repara situatia. Reparatia insa survine in momentul in care vina este resimtita si traita.

Invatandu-l pe copil sa spuna adevarul si sa isi ceara iertare pentru gest, il ajutam sa isi stabileasca granitele dintre dorinte si realitate.

In aceasta etapa de varsta, minciuna si negarile initiale ii ajuta pe cei mici sa isi controleze frica, si pentru acest motiv au nevoie de multa intelegere, parintii trebuie sa le ofere sprijin si incurajare atunci cand copiii se simt vinovati.

Cand mint si nu recunosc acest lucru, nu vor de fapt sa simta cum e sa fii vinovat, iar minciuna este modul lor de a-si proteja dorinta si de a scapa de confruntarea cu realitatea.

Cand minciuna a fost descoperita de parinti, acestia trebuie sa il linisteasca, spunandu-i ca nu e nevoie sa minta si ca daca poate, ar fi frumos sa spuna ca ii pare rau ca luat ce nu ii apartinea sau ca a deteriorat adevarul.

Forta pe care o are vinovatia este foarte mare si ajuta la gasirea solutiilor,  este indicat sa incercam sa  facem copilul  sa realizeze ca a luat ceva ce nu ii apartine si, totodata, sa compenseze sentimentele de vinovatie deja experimentate.

In aceasta etapa de varsta, minciuna nu trebuie privita ca fiind ceva catastrofal, intrucat dorintele si fanteziile sunt atat de importante si modalitatile de infruntare a realitatii sunt limitate, incat cei mici chiar au nevoie sa minta.

Copiii comit mereu greseli, dar important este ce fac cu ele – parintii trebuie sa fie atenti sa transforme greseala intr-un moment educativ important si pentru acest lucru trebuie sa aiba, fata de greselile copiilor, reactii greu de uitat (de exemplu, nu aplicarea pedepselor, ci imbratisarea copiilor) si sa explice, pe intelesul copilului - de exemplu in cazul minciunii sau al furtului -  ca cinstea este demnitatea  celor puternici.

In acest mod, copilul nu va arhiva in memorie pedeapsa  si violenta (pe care, daca le inregistreaza, este posibil sa le foloseasca la randul sau ca modalitati de rezolvare a problemelor in viata)  sau faptul ca e hot sau mincinos, ci va inregistra in memorie ocrotirea, intelegerea, iubirea. In acest sens, puterea exemplului oferit de parinti este extrem de importanta.

Mona Georgescu, psiholog
www.minunemica.ro
- pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi -