Copilul meu este furios. De ce?

Principala schimbare pe care o produc este legata de iubire: provoaca extinderea iubirii, prin provocarea unor situatii care nu ne satisfac nevoile, dandu-ne ocazia de a ne reorganiza, pentru a ni le satisface.

Rezultatul este reactia emotionala, in momentul in care ne sunt satisfacute nevoile.

Principala cerinta emotionala a oamenilor este nevoia de iubire; daca puterea iubirii din noi nu a creat conditiile de care avem nevoie, atunci urmatoarea noastra optiune, ca in cazul multor copii, este mania.

Energiile ei distructive sunt menite sa provoace situatii care nu ne satisfac nevoile si sa le remodeleze, astfel incat sa implineasca aceste nevoi nesatisfacute.

Furia unui copil este un indiciu pentru cat de neputincios se simte acel copil, in raport cu experienta unei iubiri satisfacatoare. Asta nu inseamna ca acel copil se gaseste intr-un mediu lipsit de iubire. Un copil poate trai intr-un mediu plin de afectiune, insa sa nu simta experienta iubirii.

Sunt situatii cand manifestarea  furiei  persoanelor de ingrijire se acumuleaza pana la un asemenea nivel, incat atunci cand se dezlantuie sunt pline de judecati, critici si punitive; pentru a supravietui unui astfel de mediu, furia copiilor creste , atat pentru ca acele conditii de furie dezlantuita sunt extrem de lipsite de iubire, cat si pentru ca furia cumulata a copilului este necesara, ca protectie.

Cand isi manifesta agresivitatea, cei mici sunt si ei inspaimantati de ceea ce fac si nu isi pot contine aceste impulsuri, nu stiu sa se opreasca.

Intrebati  daca le pare rau pentru ca au fost rai  (fie ca au lovit, muscat etc.), de cele mai multe ori vor ezita sa raspunda direct, insa pe fata lor se  va vedea ca regreta acest lucru, dar mai au nevoie de timp pentru a recunoaste acest lucru.

Persoanele de ingrijire  trebuie sa incerce sa le ofere consolare  celor mici in astfel de situatii si incurajarea sa creada ca vor invata sa se controleze in asemenea situatii, astfel incat sa nu se mai lase dominati de furia care ii inspaimanta.

Parintii trebuie sa inteleaga substraturile atitudinii copiilor agresivi si  sa  ii ajute sa  gestioneze aceasta agresivitate.

Dar cat de pregatiti sunt copiii sa faca fata propriilor sentimente de vinovatie?
Orice copil are nevoie sa fie constient de proprile actiuni si de consecintele acestora, dar daca va fi coplesit, nu va invata aceste lucruri niciodata, va fi doar fortat sa se protejeze impotriva durerii provocate de vinovatie si de frica, si probabil va considera ca este un “copil rau.”

Cei mici trebuie ajutati sa isi recunoasca sentimentele de vinovatie, astfel incat sa dobandeasca acea capacitate de a se opri singuri din atitudinile agresive.

Copilul de varsta prescolara este in etapa in care capata o noua intelegere de sine, incepe sa fie preocupat de ce este bine si ce este rau, ce este drept sau ce e este nedrept, incepand, pe acest fond, sa se sperie si de sentimentele sale de furie crescanda, constientizandu-si propriile sentimente de agresivitate fata de care simte un disconfort.

Parintii trebuie sa fie ajutati sa inteleaga ca este necesar sa isi ajute copilul sa canalizeze sentimentele de furie, sa ii stabileasca limite pentru exprimarea agresivitatii si sa il ajute sa inteleaga aceasta agresivitate. Copilul trebuie ajutat sa inteleaga ca stapanirea maniei este o responsabilitate emotionala.

Intr-o lume ideala, puterea iubirii din fiinta noastra ar fi suficienta pentru a crea in permanenta ceea ce ne trebuie, sau ar putea fi suficienta pentru a transforma orice stare de manie si de furie care s-ar ivi,  asrfel incat cantitatea de iubire disponibila in noi ne-ar permite, in mod automat, sa raspundem prin rabdare, intelegere, iertare si compasiune.

Mona Georgescu, psiholog
www.minunemica.ro
- pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi -