Fii parinte pentru copilul pe care-l ai, nu pentru cel pe care ti l-ai dori

Ca parinte, cheia este sa-ti dai seama ce limbaj intelege copilul tau si sa-l folosesti fix pe acela. Daca nu faci asta, s-ar putea sa pierzi sansa de a va conecta.

Cand afli ca ai un copil care nu se dezvolta conform viziunii tale, suferi aproape palpabil. Pote renunti la unele visuri pe care le aveai pentru el si ti-este dor si de persoana care urma el sa devina. Dar trebuie sa intelegi ca dureaza sa-ti dai seama cine este copilul tau. Odata ce ajungi acolo, va creste in tine un alt fel de dragoste. 

Acceptarea copilului este baza dezvoltarii, comunicarii si a consolidarii asteptarilor in privinta unui comportament adecvat. 

Tu si copilul tau vorbiti aceeasi limba?

Indiferent cat de dificile sunt comportamentele copilului si cat de frustrata esti din cauza asta, trebuie sa-i raspunzi intr-un mod care este eficient. Gandeste-te la cum ai putea schimba felul in care comunici. Trebuie sa vezi ce fel de informatie absoarbe, altfel risti sa devii din ce in ce mai frustrata si va veti instraina tot mai tare.

Si, fara comunicare, nu exista conexiune. Este responsabilitatea ta de parinte sa comunici cat mai bine posibil si sa stabilesti asteptari si consecinte clare privind comportamentul copilului.

Iata ce poti face:

1. Cunoasterea inseamna putere. Afla exact care sunt comportamentele la care trebuie sa te astepti, care sunt nevoile individuale ale copilului, cum le poti satisface cel mai bine. Are copilul tau probleme de memorie si necesita constant indicatii in doi pasi? Are copilul tau memorie vizuala si il ajuta sa-i arati poze sau sa-i faci o schema? Multi copii mici au nevoie de parinti in activitatile lor, unii cerand mai multa atentie decat altii. Nu este ceva bun sau rau, ci asa sunt ei construiti. Poti sa-ti faci planuri pentru a petrece timp cu copilul, incurajandu-l sa devina treptat mai independent. Este copilul tau de gimnaziu dezorganizat? Daca da, inseamna ca are o camera ca vai de ea. Atunci organizeaza lucrurile in camera, pentru a-i fi mai usor sa faca ordine. De exemplu, o cutie cu jucarii in stanga, un raft cu carti in dreapta, sertarul de jos cu tricouri etc. 

2. Durerea vine la pachet, este o etapa a procesului de cunoastere a copilului. Ca parinti, trebuie sa renuntam la asteptarile nerealiste privind propriii copii. Odata ce ne dam seama ca baiatul nostru nu este ceea ce asteptam noi sa devina (nu-i place sa mearga cu bicicleta, e mai bun la biologie decat la romana etc), renuntam si la visurile noastre in ceea ce-l priveste. Si asta inseamna tristete. Ni se reaminteste ca este greu sa fii parinte. De fapt, este cea mai grea meserie din lume.

3. Inca trebuie sa stabilesti limite. Deschiderea in fata copilului nu inseamna ca trebuie sa-i ignori greselile, sfidarea. Ci ca iti croiesti raspunsul in asa fel incat acesta are cea mai puternica semnificatie pentru el. Este deci mai eficient. Daca iti cunosti copilul, stii sa-l ghidezi, sa-l orientezi si sa-l inveti.