Gandurile unei femei mature: Cum mi-am petrecut prima zi de scoala a copilului meu

Doamna directoare, peltica, a anuntat ca vom asculta imnul. DJ-ul, un Georgel bun la toate (avea omu’ salopeta de muncitor) nu a nimenirit din prima CD-ul si am auzit un lung scartait. Abia apoi a curs o strofa din „Destapta-te, romane!”. Nu am apucat sa ma emotionez suficient, caci s-a taiat muzica, pentru a-i lasa drum doamnei director sa sforaie un discurs cat se poate de plat. De fapt, nici nu a vorbit ea prima, ci a fost anuntata de adjuncta. Interesanta punere in scena. Una a vorbit despre cum scoala deschide orizonturi (oare nu se pot inventa niste replici mai fericite, ca doar au trecut atatia ani de la schimbarea de regim?!), cealalta a recitat mesajul domnului primar de sector.
Nu a existat niciun fel de solemnitate a momentului, ci doar o rumoare continua si bascalioasa. Nu, nu e vina scolii, ci a parintilor, bunicilor si rubedeniilor. Care nici in clasa nu au vrut sa lase copiii, nu pentru ca le era greu sa se desparta, ci pentru ca comunicau, cu voce tare, despre colegii Domnului Goe.
Daca stau si ma gandesc bine, prima zi de scoala nu a reprezentat pentru mine, ca mama, un mare prilej de bucurie. Am stat vreme buna inainte sa caut camasi albe, pantaloni bleumarin, creioane colorate si ghiozdan. Am vorbit cu mamici sa-si aduca si ei copiii la aceeasi scoala, sa nu fie pruncul meu singur. Am cautat cutia de sandvis perfecta, cravata perfecta, servetelele ideale, ingredientele cele mai gustoase pentru pachetel. Am vanat reduceri la pantofi. Mi-am luat liber de la serviciu.
Deci, intr-o oarecare masura, m-am bucurat ca a inceput scoala, caci, nu-i asa, orice inceput e finalul unei stradanii si o promisiune. Ca cerul va fi mai albastru, gerul mai bland si copilul mai cuminte.
Odata plecata de langa „institutia de invatamant”, mi-am amintit cum eram mica si zgribulita si mergeam singura cu ghiozdanul sa ma intalnesc cu colegii. Mama nu a avut vreme sa mearga cu mine. Dar tocmai de aia am avut eu mai mult loc sa descopar ce se intampla in jurul meu. Nefiind protejata (a se citi „sufocata”) de niste maini prea grijulii, am putut casca ochii la lume. Si eu mi-am luat printul consort si am interpus intre noi si copil vreo doi metri de oameni straini. Sper ca lesa a fost suficient de lunga sa aiba impresia ca e liber si sa se bucure. Asta este tot ce vreau de la el: sa deprinda sa fie liber.
Am citit tot felul de postari cu frunze fosnaitoare, cu miros de toamna si de flori. Aiurea! Trebuie sa fii cu totul rupt de realitate sa nu stai cu gandul la auxiliarele la suprapret pe care ti le baga pe gat scoala, la cat de mult de costa after-school-ul, la faptul ca rotile ghiozdanului atat de dorit nu vor tine mai mult de o saptamana.
Imi cer scuze deci, eu nu m-am emotionat prea tare. Dar piticul din mintea mea a topait cand copilul mi-a spus ca e frumos la scoala si ca nu el a fost cel mai galagios baiat din clasa.