Daca accepti faptul ca cearta e un rau necesar – parte a lectiei despre compromis si cooperare –, va trebui sa accepti si ca nu functioneaza decat daca-i lasi pe copii sa continue. Altfel nu vor invata decat ca daca urla suficient de tare sau lovesc suficient de puternic, va aparea un adult care va rezolva problema pentru ei. Vor fi foarte dezamagiti atunci cand vor parasi caminul si nu se va mai ivi ca prin minune un adult care sa le aplaneze conflictele.

Din pacate, o multime de copii cresc astfel. Cu multi ani in urma am fost la un seminar unde unui grup de manageri li s-a cerut sa construiasca un turn din caramizi avand forme care mai de care mai ciudate. M-am speriat vazand cat de repede s-a transformat totul intr-un concurs de tipete. Ironic, cand te gandesti ca ideea era sa descopere cat de bine pot coopera... Nu conta absolut deloc daca turnul statea in picioare sau nu.

Nu, nu exista o alta solutie: daca vrei ca pustii tai sa creasca fiind in stare sa reuseasca la astfel de exercitii, ca sa nu mai vorbim de succesul in viata in general, va trebui sa-ti musti limba si sa te obisnuiesti cu zgomotul si cu certurile. Partea amuzanta e ca, tocmai cand te vei obisnui, majoritatea certurilor vor fi rezolvate fara tine.

Bineinteles, cu totii avem zile in care nu avem rabdarea sau timpul de a astepta ca pustii sa-si rezolve singuri disputele. In astfel de cazuri, fii creativ si incearca sa intervii fara a le rapi sansa de a gasi propria lor solutie. De exemplu, le poti lua jucaria pentru care se lupta sau poti inchide computerul, sau televizorul, spunandu-le: „V-o dau inapoi/il deschid atunci cand amandoi (sau voi toti) cadeti de acord asupra unei solutii.“

Cunosc un cuplu care foloseste un truc magistral. Merge foarte bine in cazul lor mai ales pentru ca au numai baieti (sunt ingrozitor de competitivi). Organizeaza ceea ce ei numesc „concursul cinstei“. Solutia e foarte buna in special in acele cazuri in care nu poti spera sa afli cine a pornit cearta. Spui: „O sa organizam un concurs ca sa vedem cine este cel mai cinstit.“ (Stii, asta e momentul in care baietii cad in plasa de fiecare data.) Apoi ii intrebi pe rand: „Tu ce ai facut si n-ar fi trebuit sa faci?“ Regula e ca nu se pot referi la ceea ce a facut (chipurile) celalalt.

Copiii marturisesc tot soiul de lucruri si solicita sa fie luate in considerare inca 137 de ofense adresate celorlalti, doar pentru a avea sansa de a castiga concursul. La sfarsitul confesiunii ii rogi pe toti sa-si ceara iertare pentru lucrurile pe care le-au recunoscut, apoi le dai drumul. „Concursul“ ii ajuta sa inteleaga ca e nevoie de cel putin doi pentru o cearta – unde mai pui ca te face sa te simti si tu bine.