Un camin trebuie sa ne protejeze de lumea din afara pentru a ne permite sa ne regasim, sa dezvoltam dimensiunea noastra interioara. Casa care trebuie sa acopere din plin acest rol are pereti solizi, pentru a rezista la intemperii, o imprejmuire care sa alunge vagabonzii si indezirabilii, un zid care sa fereasca de privirile indiscrete, o alarma sofisiticata, un caine de paza. A ne fi atacata casa este acelasi lucru cu a ne fi atacata integritatea fizica. De altfel, nu se vorbeste despre viol, atunci cand se fura ceva? De acum, dupa cum ne protejam noi pe noi insine, tot asa ne protejeaza si casa.

Rolul protectiv al habitatului poate fi impins pana la paroxism. Spaimele noastre cele mai profunde se pot traduce prin obloane, usi blindate, geamuri incasabile, zavoare, seifuri, usi incuiate de doua ori, alarme. In fiecare seara se face turul casei pentru asigurarea ca totul este bine incuiat, ca nici un intrus nu va patrunde.

Pe gard se asaza o placa pe care e scris „Caine rau”. Apoi, odata luate toate precautiile, poti merge linistit la culcare. Cu cat, in copilarie, ne-am simtit mai linistiti in relatia cu parintii, mai ales in ceea ce priveste dragostea lor fata de noi, cu atat mai multa incredere avem in viata si in viitor si cu atat mai putina nevoie resimtim spre a ne apara peste masura de lumea din afara, chiar daca, intr-un moment sau altul, simtim toti nevoia de calmare, de ziduri de aparare, de protectie.