Sa ma dau sau nu pe Facebook?

Veti spune ca este doar o stare temporara de oboseala. Ca-mi voi reveni daca imi voi da suficient interesul. Ca pot sa caut in mine resurse pentru a mai putea zbura. Dar problema e ca incepe sa-mi si fie frica. De ce as risca sa trec pe rosu cand stiu ca tot ce am construit pana acum se poate risipi, cand sunt constienta ca este nevoie de mine sa pun ordine in viata atator alti oameni.

Si frica asta de risc s-a transformat intr-un fel de rigiditate existentiala, intr-un conventionalism sec, lipsit de stralucire. Care se traduce in alegerile pe care le fac, de la cele minore (tipul de paine sau zahar pe care le cumpar) pana la cele majore (prietenii cu care am ramas, cartile pe care le citesc, cuvintele pe care le rostesc). Nebunia mea, haoticul poetic s-au cumintit si au devenit din cai albastri vaci blande si asezate. 

Mai tanjesc din cand in cand sa trec dincolo de limitele pe care mi le-am impus si sa musc din felia zemoasa care mi-e pusa inainte. Atunci intrevad lucruri pe care nu le mai inteleg, dar pe care le-as fi putut face si eu odata. Unde are loc aceasta experienta aproape transcedentala? Pe Facebook, bineinteles.

Stand si gandindu-ma bine, aproape ca nu-mi amintesc cum era inainte de Facebook. Uneori chiar simt ca, daca imi voi scrie vreodata memoriile, voi face trimiteri la postari de pe retea sau chiar voi folosi o axa temporala cu inainte de Facebook si dupa Facebook. Si, da, probabil voi fi considerata o relicva, una dintre acelea care si-au luat primul telefon mobil la 20 si de ani.

Pentru mine Facebook este mai mult decat o retea de socializare. Cand mi se intampla ceva bun, ma intreb daca sa ma dau sau nu pe Facebook, nu datorita platformei in sine, ci a frecventei mari cu care eu si cei apropiati mie interactioneaza cu ea. 

Toate optiunile de securitate sunt acolo, dar, sa fim sinceri, majoritatea dintre noi nu au timpul si dorinta necesare sa inteleaga exact cum sa filtreze fluxul de stiri, sa-l curete de nenumaratele selfie-uri mai mult sau mai putin provocatoare. 

Nu stiu daca mi-am descarcat si aplicatia mobila a retelei din plictiseala sau doar ca nevoie de validare a vietii mele. Este clar ca ma pun in contrast cu ceilalti si decid relevanta mea pe lume si in functie de asta. Asa imi dau seama ca nu mai am nici cea mai vaga idee ce se poarta prin cluburi, care mai sunt replicile de agatat, ce avataruri trebuie sa-ti mai faci, unde sa te mai duci. 

Si incep sa ma simt inadecvata. Dar oare as putea spune stop? As putea sa-mi sterg contul si sa ma reintorc de unde am plecat? Si poate nici nu este vorba despre o reintoarcere, ci de o continuare a drumului pe o cale altfel.