Dependenta si autonomie

Sunt momente de tranzitie care, pentru a fi infruntate cu bine, ar cere o stabilitate emotionala pe care tinerii nu au atins-o inca. In aceasta faza este normal ca ei sa devina mult mai critici, sa nu accepte sfaturile sau sugestiile celor din jur, sa se revolte impotriva ordinelor date de adult, sa simta nevoia de a petrece din ce in ce mai mult timp cu colegii sau cu prietenii de joaca, de parca ar vrea sa demonstreze parintilor ca sunt pe cale sa devina, in felul lor, independenti si autonomi fata de familie.

Este un moment delicat pentru parinti, dar, evident, si pentru tineri, pentru ca aceasta comportare a lor dovedeste neliniste, instabilitate si exuberanta emotionala.

Ajunsi in acest punct trebuie sa facem distinctie intre dependenta si autonomie, referindu-ne la principiile generale si la structura dezvoltarii personalitatii, dupa cum bine stiu parintii care, educand in acelasi fel mai multi copii, isi dau seama cat de diferiti sunt acestia, intre ei.

Unul se arata a fi foarte repede independent, in timp ce altul ramane legat mai mult timp de „fusta mamei”, manifesta o teama a despartirii si autonomia devine pentru el un motiv de ingrijorare sau de retragere. Este evident, prin urmare, cat de numeroase sunt dificultatile pe care trebuie sa le infrunte parintii atunci cand trebuie sa gaseasca, de la caz la caz, un echilibru intre a acorda independenta si a cere supunere.