Povestea femeii care a renuntat la zahar

Asa incepe povestea lui Eve O. Schaub povestita pentru everydayhealth.com. Va redam mai jos continuarea aventurii ei:

„Apoi am auzit de efectele daunatoare ale zaharului. Conform mai multor experti, zaharul este singurul lucru care face ca americanii sa fie obezi si bolnavi. Cu cat ma gandeam mai mult la asta, cu atat imi dadeam seama ca este adevarat. Unu din sapte americani sufera de sindromul metabolic. Unu din trei americani este obez. Rata imbolnavirilor de diabet urca alarmant, iar bolile cardiovasculare constituie principala cauza a mortalitatii in America.

Conform acestei teorii, toate aceste maladii si inca alteleau o origine comuna si toxica in dieta noastra... zaharul.

Am asimilat toate aceste cunostinte si am formulat o idee. Vroiam sa vad cat de greu imi va fi mie si familiei mele – sotul si doi copii (de 6 si 11 ani) – sa stam un an intreg mancand doar alimente care nu au zahar adaugat. Am eliminat orice era indulcit, fie cu zahar, miere, molasa, sirop de artar, de agave sau suc de fructe. Am exclus orice facut cu zahar sau alcool din zahar. Daca dulceata nu era atasata sursei originare (de exemplu, o bucata de fruct), nu-l mancam.

Odata ce am inceput sa constientizam, am descoperit ca exista zahar peste tot: in carnati, supa de pui, sos de salata, biscuiti sarati, maioneza, sunca, paine si chiar in mancarea pentru bebelusi. De ce atata zahar adaugat? Pentru ca toate produsele sa fie mai gustoase, sa aiba o durata de viata pe raft mai mare si productia sa fie mai ieftina.

Puteti sa-mi spuneti ca sunt nebuna, dar evitarea zaharului mi s-a parut o mare aventura. Eram curioasa sa vad ce se intampla. Vroiam sa stiu cat de greu va fi, ce lucruri interesante vor avea loc, cum se va schimba modul in care gatesc si fac cumparaturi. Dupa ce mi-am continuat cercetarea, am fost convinsa ca eliminarea zaharului ne va face pe toti mai sanatosi. Nu m-am asteptat sa ma faca sa ma simt mai bine intr-un mod cat se poate de palpabil.

Cu cat a trecut mai multa vreme de la intrarea in aventura, cu atat m-am simtit mai bine si mai plina de energie. Ma indoiam de legatura directa, dar apoi a venit ziua sotului meu.

In timpul anului nostru sabatic fara zahar, una dintre regulile pe care le-am respectat, ca familie, a fost aceea ca aveam voie sa mancam un desert cu zahar pe luna. Daca era si ziua unui dintre noi atunci, puteam alege desertul. Pana cand am ajuns in septembrie, papilele gustative au inceput sa se obisnuiasca cu noul tratament si ne bucuram din ce in ce mai putin de dulcea tratatie.

Si la tortul urias ales de sotul meu, mi-am dat seama ca se intampla ceva nou. Nu numai ca nu m-am putut bucura de bucata de tort, dar dintii au inceput sa ma doara, inima sa bata tare si capul sa-mi bubuie. Ma simteam oribil.

A trebuit sa ma intind o ora intreaga pana cand am reusit sa-mi revin.

Dupa ce s-a terminat anul, m-am uitat sa vad cate absente de la scoala au avut copiii mei, comparat cu anul anterior. Diferenta era dramatica: fiica cea mare lipsise doar doua zile dupa ce, anul anterior, lipsise 15 zile. 

Acum continuam sa evitam zaharul, nu atat de drastic, dar nu il avem niciodata in mancarea zilnica si mancam desert doar la ocazii speciale. Corpul imi multumeste. Nu ma mai tem ca nu voi mai avea energie. Si, cand vine sezonul racelilor, nu mai vreau sa-mi iau familia sa ne ascundem sub pat.”