Overeating/overeater: Usa frigiderului tau se deschide si noaptea?

"Hai sa-ti spun care e marele meu secret: daca luam cina impreuna si intre noi se afla un cos cu felii de paine, nu ma pot concentra la ce spui. Sigur, incerc, dar in realitate ma gandesc doar la cum sa nu mananc toata painea aia. Si dupa ce ne luam la revedere, ajung acasa si ma pregatesc de culcare - sau poate o sa incerc sa scap de stresul cauzat de serviciu printr-o vizita scurta la patiserie sau o sa ma rasfat cu o inghetata de ciocolata sau o sa fiu bantuita de biscuitii in ciocolata pe care i-am vazut in vitrina unei cofetarii. Bun, deci numele meu este A., si pierd adesea batalia in fata unui cos cu paine.

Iti spun asta pentru ca si tu, probabil, esti obsedata de ceva anume. Poate ca faci cumparaturi prea multe, poate esti o workaholica sau poate iti controlezi obsesiv greutatea corpului. Cel putin patru zile din saptamana, in timp ce stau pe canapea, simt cum tot organismul meu vrea cu disperare sa manance. E un sentiment infiorator ca lipseste ceva, iar acest gol n-ar putea fi diminuat decat prin mancare. Drogul meu este glazura".

A. are treizeci si ceva de ani si a mancat peste masura de cand se stie. Din fericire, nu a avut niciodata probleme cu greutatea. E una dintre acele femei fericite pe care le invidiez. As vrea sa pot manca orice, oricand si sa nu pun un gram pe mine. Situatia este insa exact pe dos.

"Compulsive eater" sau "overeater", asa se numesc aceste persoane. Dorinta nestavilita de a manca in permanenta. Fara sa stiu cum se numeste, am facut asta de cand ma stiu. Dulciuri? Prajituri? Inghetata? Dati-mi-le mie pe toate si o sa mananc pana o sa mi se faca rau, o sa iau o pauza si o sa mananc din nou.

Cel putin, asta faceam pana acum doi ani cand am vrut sa fac o schimbare in viata mea. Am renuntat de tot la junk food. "Fara exceptii", mi-am spus. Abia dupa multe luni de zile mi-am permis sa mai mananc uneori niste cartofi prajiti. De un an si jumatate am trecut la un regim alimentar de tip vegetarian.

Cum am ajuns aici? Tocmai prin acea decizie care a dus insa la o grija exagerata fata de ceea ce mananc. Mancarea a ramas in continuare o obsesie, doar ca a luat o alta forma: sa nu mananc prea mult. Organismul, obisnuit sa primeasca mancare aproape in permanenta, mai cere si astazi mai mult decat are nevoie. Senzatia de foame este permanenta, este exact acel gol care pare sa nu poata fi umplut decat asa, prin prea multa mancare.

Creierul nu asculta si cere in continuare rasfaturi pe care nu i le mai acord. E suficient ca intr-o zi sa  fiu stresata dintr-un anumit motiv, iar gandurile mele sa se indrepte imediat catre mancare: "O sa mananc inghetata aia si o sa ma simt mai bine. Merit tocmai pentru ca ma simt rau".

Inghetata aia nu e insa niciodata doar una. Asa ca drumul catre un regim alimentar sanatos e lung mai ales cand ai de luptat cu factori externi care tin de stres si de gasirea unui echilibru care sa se reflecte si asupra obiceiului de a manca.

Si constientizarea unor astfel de probleme e un pas inainte. Probleme pe care voi incerca sa le rezolv treptat, sub forma unui jurnal de tip blog. Sa-l numim "Hunger diaries" sau "Think Food"?  "Diet Diary"?

Astept gandurile si parerile voastre.