Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Unde petreci Pastele in 2012? Vezi ofertele din zona Sibiului

Unde petreci Pastele in 2012? Vezi ofertele din zona Sibiului
Judetul Sibiu are una dintre cele mai variate oferte pentru petrecerea Pastelui: de la traditiile autentice si peisajele din Marginimea Sibiului, la vizitarea de cetati sau manastiri, la ineditul hotel de gheata de la Balea Lac, statiuni balneare ori hoteluri de patru si cinci stele.


In Marginimea Sibiului, zona renumita pentru frumusetea peisajelor si pentru traditiile sale, gradul de ocupare a pensiunilor membre ale Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC) era, spre sfarsitul lunii martie, de aproximativ 30 la suta pentru perioada Pastelui, in conditiile in care majoritatea romanilor prefera sa isi petreaca aceasta sarbatoare acasa, spre deosebire de Craciun si Revelion.

"De Paste, putina lume este dispusa sa plece de acasa, dar din experienta anilor trecuti credem ca vom ajunge la un grad de ocupare de 60 la suta. Pachetele turistice oferite de pensiunile membre ANTREC pornesc de la 120 de lei, de persoana, pentru trei nopti cu demipensiune si masa festiva de Paste, si ajung la 300 de lei, la pensiuni de patru margarete", a declarat Dorin Beu, presedintele ANTREC Sibiu.

Potrivit acestuia, turistii vor merge la slujba de Inviere, iar apoi se vor delecta cu produse si mancaruri traditionale, insa la cerere se pot organiza si petreceri speciale.

"Turistii vor sarbatori exact cum se petrece de Paste, se merge la biserica sau manastire, la Slujba de Inviere, iar apoi la masa traditionala. Bineinteles ca la cerere se poate organiza ceva special, petreceri cu lautari, meniuri alese, depinde atat de proprietarul pensiunii, cat si de ce vrea sa faca grupul de turisti", a completat Dorin Beu.

Turistii pot alege sa viziteze si partea de nord a judetului Sibiu, renumita mai ales pentru cetatea Biertan, care face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

In afara de zecile de pensiuni private, turistii pot alege sa stea intr-una dintre casele de oaspeti ale fundatiei "Mihai Eminescu Trust", patronata de Printul Charles. Fundatia detine in judetul Sibiu cate o casa in Biertan si Floresti, patru case in Malancrav si Conacul Apafi din aceeasi localitate.

Potrivit unui reprezentant al fundatiei, Andrea Rost, pachetul pentru perioada Pastelui este la fel ca in restul anului, acesta fiind de 80 de lei de persoana, pe noapte, insa la Conacul Apafi preturile variaza intre 50-60 de euro de persoana, in functie de marimea grupului si de perioada de sedere.

"Nu avem oferta speciala pentru Paste, casele sunt deschise oricand pentru oaspeti. La cerere, oferim oaspetilor nostri mese traditionale, gatite de doamnele din sat, care administreaza respectivele case. Un meniu mediu, cu trei feluri de mancare, desert si vin, costa aproximativ 40 de lei", a declarat Andrea Rost.

Potrivit acesteia, gradul de ocupare pentru perioada Pastelui era, spre sfarsitul lunii martie, de 40 la suta.

Potrivit Asociatiei Judetene de Turism Sibiu (AJTS), ofertele turistice de Paste cuprind, in general, intre trei si patru zile de sejur.

"Pentru sarbatorile pascale de anul acesta, structurile de cazare din judetul Sibiu au pregatit oferte de pachete diverse, care cuprind intre trei si patru zile de sejur. Pachetele cu intrare din 13 aprilie, de Vinerea Mare, ofera turistilor care doresc sa respecte traditiile pascale mese cu preparate de post, program organizat in functie de slujbele religioase si excursii la manastirile din judet", a declarat Adela Albu, responsabil de marketing in cadrul AJTS.

Potrivit datelor oferite de AJTS, preturile pachetelor pornesc de la aproximativ 400 de lei de persoana pentru demipensiune si cina traditionala in ziua de Paste si ajung pana la 900 de lei de persoana sau chiar depasesc suma aceasta, in cazul pachetelor complexe, care ofera pensiune completa, circuite ghidate in judetul Sibiu, cine traditionale, divertisment, primirea turistilor cu un cos de produse specifice de Paste, cu oua rosii, drob si cozonac.

De exemplu, in zona montana, la poalele muntilor Fagaras, turistii inca mai pot gasi locuri la complexul turistic Europa Transfagarasan, care ofera pachetul de trei nopti, din 13 in 16 aprilie, cu demipensiune si masa festiva de Pasti la 400 de lei, turistii putand sa participe la slujba de Inviere la Manastirea Cartisoara. Alte pensiuni au preferat sa inchirieze unitatea unui singur grup de turisti, cum este cazul pensiunii Casa Mosului din Cartisoara, oferta fiind valabila pentru 11 persoane. Aceasta include trei nopti de cazare, demipensiune si cina traditionala de Paste, pretul fiind de 198 de euro de persoana.

Cei care vor sa petreaca Pastele in ineditul Hotel de Gheata de la Balea Lac beneficiaza de o reducere de 50 la suta la preturile de cazare, potrivit reprezentantilor complexului. Spre sfarsitul lunii martie, gradul de rezervare de sarbatori este de aproximativ 40 la suta. O noapte pentru doua persoane in camera dubla costa 150 de lei, reducerea fiind de 50 la suta. In plus, turistii vor primi un discount de 20 la suta si la cina de Paste in Hotelul de Gheata.

"Oferta este valabila in perioada 14-17 aprilie inclusiv. Avem deja cateva rezervari, dar sunt turisti straini care nu sarbatoresc Pastele ortodox. Sunt inchiriate cinci camere ale hotelului in data de 15 aprilie. Clientii care vor alege sa petreaca Pastele aici vor avea parte de o cina speciala, cu surprize de Iepuras, in stilul Hotelului de Gheata, cu mancaruri sofisticate, asortate cu vinuri din cele mai bune si alte bauturi fine. O parte a meniului va fi servita, bineinteles, pe platouri de gheata, iar unele bauturi din celebrele pahare de gheata", a declarat Adelina Grigoroiu, director de marketing al hotelului.

O noutate anul acesta, potrivit datelor oferite de AJTS, este cresterea cererii pentru "turismul de lux", turistii fiind interesati de sejururi la hoteluri si pensiuni de patru si cinci stele cu centre de agrement, piscina si sauna.

"In ceea ce priveste solicitarile turistilor, acestea variaza usor de la un an la altul. Majoritatea doresc sa isi petreaca un sejur de cateva zile in judet, cu cazare in special in zona montana sau in localitatile din Marginimea Sibiului. Anul acesta solicitarile de la standul judetului Sibiu din cadrul Targului de Turism al Romaniei, au inregistrat o usoara crestere pentru turismul de lux: sejururi la hoteluri si pensiuni de 4 si 5 stele cu centre de agrement, piscina si sauna. Turistii s-au aratat interesati de produsele traditionale din zona Sibiului, telemeaua din Marginimea Sibiului si tuica de prune fiind considerate de nelipsit pentru masa traditionala de Paste", a declarat Adela Albu.

Statiunile balneare din judetul Sibiu, Ocna Sibiului si Bazna, sunt foarte cautate mai ales de persoanele in varsta care doresc sa isi trateze diferite afectiuni, dar si de tinerii care vor sa se relaxeze.

Astfel, potrivit reprezentantilor complexului balnear Ocna Sibiului, turistii isi mai pot face rezervari pentru Paste, pachetul cuprinzand, la pretul de 899 de lei de persoana, trei nopti de cazare, cu pensiune completa, doua excursii la Manastirea Sadinca si la Muzeul ASTRA din Sibiu, pranz cu miel la protap si cina traditionala. In plus, turistii se pot bucura de piscina cu apa dulce, bazinul sarat, sauna si diverse tratamente terapeutice.

La complexul balnear de la Bazna, foarte cautata pentru apele ei sarate si pentru namolul sapropelic, gradul de ocupare era, la sfarsitul lunii martie, de aproximativ 20 la suta, reprezentantii acestuia spunand ca sarbatorile pascale nu aduc turisti in plus fata de alte perioade ale anului.

Pensiunile din zona asteapta, insa, clienti. Reprezentantii pensiunii Casa Bazna, unde pachetele pornesc de la 299 de lei de persoana, pentru trei nopti de cazare cu demipensiune, asteapta ca gradul de ocupare sa ajunga la 85 la suta, multi turisti preferand sa rezerve in ultimul moment. La Bassen Pension gradul de ocupare este de 20 la suta, oferta cuprinzand trei nopti de cazare cu mic dejun, primire traditionala, cina de bun venit, pranz traditional de Paste, cina festiva, participare la slujba de Denii si la cea de Inviere, la pretul de 445 de lei de persoana.

O alta zona atractiva pentru turisti este Paltinis, cea mai veche statiune montana din Romania, unde exista zeci de unitati de cazare. La Hotelul Cindrel, cu camere de trei si patru stele, gradul de ocupare este 60 la suta pentru sarbatorile pascale, dar reprezentantii acestuia se asteapta sa urce pana la 80-85 la suta. Pachetul cuprinde pensiune completa pentru trei nopti si gustare dupa slujba de Inviere, preturile pornind de la 758 de lei pentru camera single de trei stele si ajungand la 1.728 de lei, pentru doua persoane, in apartament de patru stele. La Complexul Perla Paltinisului, pachetul cuprinde trei nopti cazare cu pensiune completa, preturile variind intre 450 si 600 de lei de persoana. Aici gradul de ocupare este de 50 la suta, potrivit reprezentantilor complexului.

Municipiul Sibiu este o alta destinatie turistica preferata si datorita ofertei generoase a unitatilor de cazare, a cluburilor si a restaurantelor. Astfel, hotelurile din municipiul Sibiu au preturi speciale pentru sarbatori. La hotelul Levoslav (patru stele), situat in centrul orasului, pretul pe noapte pentru doua persoane este 289 de lei, cu mic dejun traditional inclus in pret, clientii primind un cos cu oua, iepurasi de ciocolata si cozonac la sosirea in camera. La Hotelul Ramada (cinci stele), preturile au fost reduse la 65 de euro camera single, respectiv 75 de euro camera dubla, cu mic dejun si taxe hoteliere incluse. In plus, clientii vor avea acces gratuit la sauna si sala de fitness ale hotelului, iar la sosirea in camera vor primi un cosulet cu oua rosii, cozonac si vin. Tot in centrul orasului, Hotelul Continental Forum (patru stele) ofera pachete de doua nopti, la pretul de 440 de lei de persoana, sau de trei nopti la pretul de 580 de lei de persoana, in care sunt incluse cazarea cu mic dejun si cina, gustare traditionala in noaptea de Inviere si dejun traditional de Paste.

In plus, din 6 pana in 15 aprilie, in Piata Mare a orasului are loc traditionalul Targ de Paste, organizat de Fundatia Austria Pro Romania. Un numar de 40 de comercianti din 17 judete asteapta turistii cu produse diverse, specifice sarbatorii, de la oua incondeiate, diverse decoratiuni de Paste, jucarii, bijuterii, imbracaminte, pana la produse pralinate, turta dulce, dulciuri de casa, prajituri, produse din ghimbir, cascavaluri maturate si mezeluri afumate unguresti sau produse naturiste. Targul de Paste, ajuns la a treia editie in acest an, va fi amenajat sub forma unei flori cu trei petale. Copiii vor avea parte de plimbari pe trenulet sau pe ponei, pana la un mini-zoo plin cu iepurasi.

In ceea ce priveste slujba de Inviere, turistii pot alege sa mearga la manastirile sau schiturile pline de farmec din judetul Sibiu, la Catedrala Mitropolitana din municipiu sau la Biserica de lemn din Bezded, monument istoric situat in Muzeul in Aer Liber ASTRA din Dumbrava Sibiului, preferat in fiecare an de sute de sibieni. Respectand traditia, aici, Sfintele Pasti vor fi oferite in traditionale canite de lut.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Revolutia Menopauzei


In acest moment lucrarea se afla in curs de retiparire De indata ce va ajunge in stoc va vom trimite comanda dvs cu prioritate   Descopera alternativa naturala fara medicamente Poti duce din nou o viata normala Cercetatorii au descoperit ca ADN-ul personal determina modul in care corpul tau metabolizeaza estrogenul precum si cat de...

Oferta Speciala
valabila 48h

de Sunt Fericita
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.

Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele



Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Ti-a placut acest articol? Da Like sau trimite-l prin WhatsApp prietenilor tai!

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre paste

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre sibiu

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre turisti

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre persoana

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre cazare

Cele mai citite articole

Hipotiroidismul se produce atunci cand glanda tiroidiana isi incetineste functionarea si reduce ...
In preajma sarbatorilor Pascale ne aflam in cautarea cadourilor perfecte pentru cei dragi. Alegerea ...
In cautarea unei diete sanatoase, multe persoane se concentreaza pe alimentele care nu sunt doar ...
Slabeste rapid si scapa de toxine!
 
Sanatate in bucate - 10 retete pentru detoxifiere si stare de bine
 
Citeste zilnic GRATUIT totul
despre sanatate, frumusete, stil!
 
Adauga mai jos adresa de e-mail pentru a primit Ebook-ul gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
0