Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Care e diferenta dintre probiotice si prebiotice?

de Sunt Fericita la 2023-01-26
Care e diferenta dintre probiotice si prebiotice?
Microbiomul reprezinta totalitatea bacteriilor benefice din organism, localizate la nivelul pielii, cavitatii bucale, intestinului si tractului uro-genital. Cea mai mare parte din aceste microorganisme se gasesc la nivelul intestinului si poarta denumirea de microbiota sau flora intestinala.


Sanatatea microbiotei este sustinuta, in principal, de probiotice si prebiotice. Acestea se gasesc atat in alimente, cat si sub forma de suplimente alimentare. Descopera care este diferenta dintre cele doua!
 
Ce sunt probioticele?

Probioticele reprezinta microorganisme vii, formatoare de colonii, cum ar fi cele din genul Lactobacillus si Bifidobacterium. Odata consumate, acestea colonizeaza in mod direct intestinul. Exista numeroase tipuri de suplimente alimentare cu probiotice, dar acestea se gasesc si in alimente (1). 
 
Terapia cu antibiotice distruge microorganismele de la nivel intestinal, vaginal sau din alte zone ale corpului, ceea ce poate duce la diferite tulburari de sanatate (diareea de antibiotice, candidoza vaginala, disbioza intestinala). De aceea, suplimentele cu probiotice se administreaza in timpul tratamentului si dupa incheierea acestuia (2). 
 
Surse alimentare de probiotice
Probioticele se gasesc in alimente fermentate si nepasteurizate industrial:
- iaurt natural (alege unul care sa contina culturi vii de bacterii);
chefir;
- varza murata in casa si alte vegetale murate (castraveti, conopida);
- kombucha (ceai verde fermentat) – poate fi preparat in casa sau cumparat din comert. Alege-l pe cel organic, nepasteurizat!
- unt si smantana fermentate traditional;
- branza fermentata (gouda, cheddar, parmezan).
 
Unele dintre acestea, cum ar fi vegetalele murate, sunt si surse de prebiotice. 
 
Ce sunt prebioticele?

Prebioticele sunt reprezentate de fibre alimentare, un tip de substante nutritive din alimente, care nu sunt absorbite in organism. Acestea se elimina nedigerate, insa in timpul digestiei au mai multe functii importante. Rolul de prebiotice presupune faptul ca hranesc microorganismele benefice din intestin. Astfel, acestea sustin multiplicarea probioticelor si diversitatea florei intestinale (1).
 
Tocmai datorita acestui efect, unele suplimente alimentare contin probiotice si prebiotice in aceeasi capsula, avand astfel o eficienta mai ridicata. De asemenea, se recomanda cresterea consumului de alimente prebiotice in timpul suplimentarii cu probiotice. 
 
Surse alimentare de prebiotice

Alimentele bogate in prebiotice sunt:
- ovazul;
- leguminoasele boabe (fasole, mazare);
- fructe, cum ar fi banane, fructe de padure, mere;
- vegetale cu frunze verzi si alte legume (ceapa, sparanghel);
- cereale integrale si tarate (cum ar fi taratele de psyllium).
 
Beneficiile probioticelor si prebioticelor

Prin faptul ca sustin sanatatea florei intestinale, probioticele si prebioticele au o serie de beneficii, cum ar fi:
- imbunatatesc digestia si tranzitul intestinal;
- sustin buna functionare a sistemului imunitar;
- scad riscul de diaree in timpul terapiei cu antibiotice;
- scad riscul de enterocolita necrozanta la copiii nascuti prematur;
- reduc simptomatologia unor tulburari digestive, cum ar fi sindromul de colon iritabil;
- scad riscul de infectii vaginale, cum ar fi candidoza;
- pot ameliora eczemele;
- pot ameliora simptomele depresiei. (1, 3)
 
Totusi, persoanele cu un sistem imun deprimat sau care sufera de anumite afectiuni pot experimenta efecte adverse la administrarea suplimentelor cu probiotice. De aceea, acestea nu se administreaza fara acordul medicului (1).
 
Asadar, urmeaza o dieta variata si include in alimentatie surse de probiotice si prebiotice. Discuta cu medicul sau dieteticianul, pentru a afla daca ai nevoie de suplimentare. Nu uita ca niciun supliment nu inlocuieste un stil de viata echilibrat!
 
Referinte:
1. Lewis, Sarah. “Probiotics and Prebiotics: What’s the Difference?” Healthline, Healthline Media, 9 Sept. 2020, www.healthline.com/nutrition/probiotics-and-prebiotics. Accessed 23 Jan. 2023.
2‌. Shukla, Deep. “Probiotics May Offset Gut Damage Caused by Antibiotics.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 18 Nov. 2022, www.medicalnewstoday.com/articles/probiotics-may-offset-gut-damage-caused-by-antibiotics. Accessed 23 Jan. 2023.
3‌.Villines, Zawn. “What Is the Difference between Prebiotics and Probiotics?” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 29 Oct. 2018, www.medicalnewstoday.com/articles/323490. Accessed 23 Jan. 2023.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Vindecarea cu Ki-Kou Secrete si tehnici de respiratie stravechi chinezesti


Tehnicile de respiratie secrete iti dezvaluie cea mai puternica forma de vindecare vazuta vreodata Acestea te pot ajuta sa elimini durerea sa previi atacurile de cord si sa tratezi astmul Toate acestea sunt mentionate intr-un manuscris antic care nu a fost niciodata vazut de catre lumea occidentala Vindecarea cu Ki-Kou Secrete si tehnici de...

Oferta Speciala
valabila 48h

de Sunt Fericita
Redactia Sunt Fericita reprezinta o echipa de 3 femei care cerceteaza zilnic cele mai relevante subiecte pentru cititoarele si cititorii nostri. Informatiile sunt apoi filtrate pentru a fi transpuse intr-o maniera cat mai prietenoasa cu putinta in articolele pe care le parcurgeti cu placere.

Cat de utila va este aceasta informatie?
Noteaza folosind stelele



Rating:


Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre probiotice

Articole similare

Ultimele articole


Mai multe articole despre prebiotice

Cele mai citite articole

Conform datelor Comisiei Nationale pentru Acordarea Etichetei Ecologice, doar 74 de produse ...
Esti pasionata de beauty si vrei sa descoperi cum se aplica extensiile de gene? Fie ca te gandesti ...
Expunerea la praf si polen, fluctuatiile de temperatura, schimbarile presiunii atmosferice si ...
Slabeste rapid si scapa de toxine!
 
Slabeste repede si sanatos. TOP 4 DIETE cu rezultate in maximum 2 saptamani
 
Citeste zilnic GRATUIT totul
despre sanatate, frumusete, stil!
 
Adauga mai jos adresa de e-mail pentru a primit Ebook-ul gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
0