Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

Unde sunt dascalii de-odinioara?

de Catalina Dumitrascu la

Ma intreb adesea... La fiecare 2 seri, un baietel vine la mine, cale de cinci statii de troleibuz, sa-l ajut la engleza. Dupa orele de serviciu, traversez orasul in goana, pentru a ajunge la timp, la ora de engleza... Care "ora" uneori are si doua ore...

Dragos este clasa a III-a si anul al II- lea de studiu. Extrem de bine educat de catre o mama ce se zbate sa-si creasca frumos si bine cei doi copii, desi lipsa banilor ii pune bete in roate. De aceea, m-a rugat sa-l ajut. Ea nu a facut engleza si nu stie. In familie, nimeni nu il poate ajuta. Bani pentru meditatii nu sunt.

Dragos este un copil foarte inteligent, cu note excelente la celelalte materii. Doar la engleza nu prea se descurca. De ce, nu stiu. Mi-as fi inchipuit ca toti copiii se dau in vant dupa engleza. Comenzile la calculator, filmele, jocurile pe net sunt majoritatea in engleza. Macar asta sa-l fi motivat…

In clasa lui, mai toti copiii au “suficient”. Ce se intampla? Se intreaba cineva de ce? Inteleg sa fie probleme cu unul-doi, dar cu o clasa intreaga? Mama copilului povesteste ca, in primul an de studiu, nu au facut mai nimic. Baza - ioc! Iar acum nu au pe ce “cladi”. Dar aceeasi profesoara care in anul I i-a lasat sa “zburde”, acum, le cere lucruri pe care ei nu le pot asimila asa usor.

“Povesti!” - o sa-mi spui. “Azi copiii invata engleza la gradinita!” Poate! Cei care au noroc de dascali buni, la gradinita sau acasa! Baietelul care vine la mine nu a avut acest noroc. Cele cateva cuvinte invatate la gradinita il ajuta, dar nu destul. Pentru el, lectia de engleza nu este decat o corvoada. Incearca sa-si faca datoria, dar este greu. Trebuie, nu ii face placere. Inca.

Cand profa de engleza pronunta si scrie pe tabla 20 de cuvinte care nu respecta regula lui “s” la plural, dupa care le spune sa vina cu ele invatate peste doua zile, si la singular si la plural, e jale mare. Ma uit pe caiet. Cuvintele sunt scrise corect in marea majoritate si traduse. Perfect.

“Cunosti scrierea fonetica? V-a invatat cum sa le pronuntati? Ati exersat in clasa, in cor sau individual? De unde stii cum sa le pronunti?” “Nu. Atunci cand le-a scris pe tabla. Nu. Nu stiu.” Pentru un copil care nu stie prea multe, e greu sa-l inveti 20 de cuvinte cu plural neregulat. Si de pe-o zi pe alta!

Dar tu, profesor, te gandesti ca nu are cum sa le invete? Ti-ai batut capul ca ei sa deprinda pronuntia corecta? Te-ai gandit sa le fi lasat un ragaz mai mare de timp (poate peste weekend) sau sa le fi dat mai putine? Si cu pronuntia cum sa se descurce daca nu fac meditatie? Ti-a fost mai usor sa pui un “suficient “ in catalog. Sau te-ai gandit ca le vor invata la meditatii…

Te-ai gandit ca majoritatea, la aceasta varsta, au dat Zanei Maseluta incisivii, care i-ar fi ajutat un pic mai mult la pronuntie, pentru unii mai mari si mai frumosi? Ca rareori un “three” suna a 3, si nu a copac (tree) sau liber (free)? Daca tu, dascal, nu-i intelegi si ajuti, cine sa o faca?

Imi amintesc de primele mele ore de engleza. De atentia cu care Doamna urmarea pronuntia fiecarui copil in parte. De modul atractiv in care invatam: cantece, poezii. De cartile pe care le primeam cadou la sfarsitul anului si premianti si restul lumii, pentru a citi si peste vara.

Si-mi mai amintesc si de profesoara mea din liceu, Doamna Mariana Taranu - autoarea manualelor noastre de atunci. Manuale pe care le foloseam din doua in doua ore, pentru lectiile de gramatica.

Ore fascinante. Desfasurate in curtea interioara a Scolii Centrale, printre ciresi japonezi. Ore la care discutia era libera. Despre moda - si cand spun moda, invatam tot ce se putea de spre moda: modele, materiale, obiecte de imbracaminte etc., despre Ceremonia Cheilor de la Turnul Londrei, despre Garda de la Buckingham sau despre Bijuteriile Coroanei.

Iar cand vorbeam despre toate acestea ni se povestea, in engleza, desigur, cum se predau cheile la schimbarea garzii, ce uniforme purtau soldatii, cum se miscau, ce ritual executau. “Pasul batut cu putere. Genunchiul teapan! Picior cu varful perfect intins. Picior indoit la 45 de grade! Cu intoarcere de 180 de grade!” Si exemplificare. Un spectacol in toata regula! Un spectacol in limba engleza. O adoram pe Doamna Taranu! Iti intra in suflet!

Vorbeam despre bijuterii intrate in istorie, despre catifelele grele pe care erau expuse, culori, sclipiri… Invatam despre majordomii care pazeau usile salilor in care erau expuse bijuteriile. Si cunosteam pe rand fiecare piesa vestimentara a costumului lor, din ce stofe, matasuri, panglici si dantele erau lucrate. Trebuia sa stim sa desenam un astfel de majordom!

Sa va mai spun ca pentru vestitele “Mollie Malone” sau “Green Green Grass of Home” aducea magnetofonul, invatam versurile si, afoni sau mai talentati, cantam la unison?
Fredonez si acum cu Tom Jones versurile invatate atunci si va multumesc, Stimata Doamna!

“The old home town looks the same as I step down from the train,
and there to meet me is my Mama and Papa.
Down the road I look and there runs Mary hair of gold and lips like cherries.
It's good to touch the green, green grass of home.”

http://www.youtube.com/watch?v=VjxY7xmhJ6o

Dar despre astfel de dascali nu termini niciodata de vorbit…
Pe maine! Te astept cu propriile povesti despre profesori!
Pun doua cesti, da?

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Prin Bucuresti cu rucsacul in spate

Ca sa nu cada in derizoriu un autor contemporan de literatura de calatorie trebuie sa stie sa spuna povesti frumoase Si mai ales sa le spuna frumos Dan Manusaride a demonstrat ca poate face si una si alta in volumele pe care le-a publicat tot la editura Rentrop & Straton in anii din urma Calatorind prin aer pe apa...