Optimismul se invata

Carol Dweck, unul dintre cei mai importanti cercetatori ai dezvoltarii emotionale, a studiat indelung cum se formeaza optimismul. A gasit totodata indicii cu privire la ceea ce se intampla in copilarie cu fetele, facandu-le, mai tarziu, mult mai susceptibile sa sufere de depresie decat baietii.

Pentru ca sunt mult mai agitati si greu de potolit, baietilor li se spune de obicei: „n-ai fost atent”, „nu te-ai straduit suficient”. Toate aceste explicatii sunt temporare si specifice, nu generalizatoare. In schimb, fetele se confrunta cu alt tip de acuzatii. Cum ele nu sunt poznase si par a fi atente la ore, nu pot fi criticate pe aceste motive. De accea profesorilor nu le ramane decat sa le spuna: „nu esti prea grozava la matematica”, „lucrarile tale sunt intotdeauna neglijente”. Fetele sunt blocate cu critici generalizatoare despre esecurile lor. Asta face ca, in testele folosite de Dweck, ele sa isi explice insuccesele pe baze permanente, generale si personale.

Copilul asculta atent si, daca ceea ce aude este permanent si generalizator, ca de exemplu: „esti prost” sau „nu faci doi bani”, explicatiile acestea isi fac loc in viziunea lui despre sine. In schimb, daca primeste observatii temporare si specifice, precum: „nu te-ai straduit suficient”, va socoti problemele rezolvabile si locale.