Multumirea este un scop inalt

Fericirea este un lucru atat de iluzoriu incat nu merita sa-ti petreci prea mult timp fugind dupa ea. Fericirea este un capat al spectrului – nefericirea fiind la celalalt capat. Este o stare extrema, precum nefericirea la polul opus. Daca te uiti inapoi la momentele vietii in care ai fost fericit – sau crezi ca ai fost – pun pariu ca existau alte sentimente extreme implicate acolo. Nasterea unui copil? Entuziasm, da; minune, da. Usurare pentru o nastere reusita, da. Dar fericire? Nu suntem siguri.

Oamenii cred ca vor fi fericiti in concediu, cand, de fapt, se refera la a fi relaxati, stimulati sau eliberati de griji – si intr-adevar sunt. A tinti sa fii fericit este una din acele chestii de genul: „mai mult inseamna mai bine“. Nu vei reusi niciodata asta pentru ca nu exista o limita superioara; trebuie sa continui sa tintesti mai sus intotdeauna. In loc de a-ti dori sa fii fericit, mai bine doreste-ti sa fii multumit. E ceva posibil. E un scop care merita.

Asta se aplica mai bine in cazul relatiilor – amandoi sunt in cautarea Domnului/Doamnei Potrivite si la ceea ce se intampla atunci cand se gasesc. Majoritatea dintre noi vrem sa ne indragostim nebuneste, pana peste cap. Mare atractie – scantei, fluturasi in stomac, sentimente incredibile. Este superb. Este extrem. Dar acea intensitate nu poate dura si nu va fi asa. Trebuie sa te intorci la realitate. Trebuie sa-ti vezi de viata ta. Nimeni nu poate trai tot timpul la acea intensitate, la acea inaltime.

Multumirea este reprezentata de totalitatea sperantelor ramase dupa ce euforia a disparut si te reasezi intr-o simplitate relaxanta si fericita. De fapt, multumirea este un tel mai valoros, pentru ca dureaza. Si daca esti cu cineva fara prea multe scantei, fara palpitatii si sentimente extreme, dar la baza exista multumire, caldura si dragoste – fii fericit cu atat.