Eu, daca vreau sa citesc, citesc. Povesti...

Pana la varsta de 7 ani cand am invatat a scrie si citi, sursa de povesti imi era alimentata de tatal meu care imi mai citea cate-un basm. Ca orice copil care isi spune povesti atunci cand se joaca, “dialogam” cu orice piatra (o alta mare pasiune de-a mea) intalnita in curtea bunicii. Si gata basmul. E drept ca ai mei ma priveau cu oarece ingrijorare cand ma auzeau vorbind singura, dar cu timpul s-au obisnuit.


De multe ori  imi “fabricam” singura povestile. Un fel de “metoda de Silva” de programare a visului cu zane si feti frumosi. In fiecare seara, “harta” desenata pe tavanul camerei de ploaia strecurata perfid printre tigle, capata alte forme , alte semnificatii. Era ca o poarta catre o lume numai de mine stiuta. Si o noua poveste se tesea…


O alta sursa bogata sursa de imaginatie o reprezentau carpetele de pe pereti - la mare trecere in casa bunicilor, la acea vreme. Frumoasa din padurea adormita imi dadea frecvent cosmaruri! Vrajitoarea din desen si bufnita ei erau infricosatoare. Imi amintesc si acum mainile scheletice cu unghii incovoiate ce intindeau printesei fusul vrajit. Preferam zona in care aparea printul si o salva pe frumoasa adormita. Pe celalalt perete, in fiecare seara, omul incotosmanat in blanuri de samur se lupta amarnic pentru viata sa si a cailor inhamati la troica. Haita de lupi infometati se repezea feroce. Iarna ruseasca era fascinanta! Aveam sa constat si mai tarziu in Doctor Zjivago.




Dar eu voiam mai mult! Ii consideram fericiti pe cei care stiau sa citeasca. Voiam sa stiu si eu. Odata intrata in posesia tainei cititului, nu mi-a mai trebuit altceva. Cartile au devenit cei mai buni prieteni ai mei. Citeam mult. Citeam noaptea, la lumina lanternei. Citeam carti interzise - adica ce? Eu nu aveam destula minte sa pricep ce se intampla intre acele pagini?


Cartile din casa erau prea putine. Dadeam iama prin casele vecinilor sau ma inscriam la orice biblioteca accesibila. Abonamentul meu era insuficient. Il inscriam si pe tata. Luam carti si pe numele lui. Pe care, bineinteles, trebuia sa le restitui in acelasi interval! Langa patul meu, pe jos, se inaltau “turnuri” de carti pe care le citeam simultan. Mama era ingrijorata: “mai lasa-le, mama! O sa-nebunesti cu atatea carti!” Ce stia ea?



Le invidiam pe bibliotecare. Iarna le gaseam stand cu spatele lipit de soba de teracota alba cu minibasoreliefuri gratioase, citind. Vivaldi completa discret atmosfera. Vara, in racoarea tacuta, cu parfum de tei a camerelor inalte apartinand unei case nationalizate, departe de prezentul zgomotos al orasului, citeau.
http://www.youtube.com/watch?v=mmh9__mI51g&feature=related


De aceea, cand alte fete de varsta mea visau sa ajunga actrite sau doctorite, eu visam sa fiu bibliotecar, sa ratacesc nestingherita prin camerele inalte, cu peretii plini cu rafturi de carti. Sa stau toata ziua si sa citesc.


Astept si acum ziua in care le voi dedica cea mai mare parte a timpului meu.
Rareori ma vei gasi fara carti in geanta. Le car dupa mine, poate ca un minut - doua voi putea citi pe drum spre sau de la serviciu. Iar cand se intampla totusi sa nu le am, privesc oamenii, ascult franturi de conversatii si tes... povesti.


Din acelasi motiv - povestile, baiatul nostru stia la 4 ani sa citeasca. Literele de tipar, e drept, dar uneori si cititul reclamelor te amuza, nu?  Stiam toate numele de firme din cartier, fiindca el avea grija sa ne anunte ca am ajuns la C-O-F-E-T-A-R-I-E! E drept ca multa vreme a preferat propriile povesti cu cavaleri pe campul de batalie. Un “tipar” cunoscut mie. Pana la “Legendele Olimpului”. Mai departe au ”lucrat” Harry Potter si Stapanul inelelor. Poarta spre lumea povestilor era deschisa.


Ador mirosul tusului de tipar pe intinsul alb al paginilor. Lucrez printre carti. Le iubesc!  Visez la o afacere cu carti. Un format inedit, secret! O sa-mi spuneti ca o sa dau urgent faliment. Ca nu mai citeste nimeni in ziua de azi! Refuz sa cred! Cu tot respectul pentru tehnologia avansata (vezi tabletele), cartea tiparita nu va pieri! Poate va deveni o raritate. Valoarea ei va creste si,  ca orice lucru nepretuit, va deveni RAVNITA!
Tie iti plac cartile?


Cum a trecut timpul… Asa-i cand stai de povesti, la o cafea! A venit dimineata…
http://www.youtube.com/watch?v=gSHueEbqlZQ&feature=related