Chiar daca grasimea continuta de parizer este in cantitati in general ceva mai mici decat cea din pateuri, grasimea ramane, si in cazul parizerului, unul dintre ingredientele de baza (concentratia de grasime a parizerului variaza, in general, intre 30% si 40%).
Parizerul contine, in concentratii ridicate,piele si tendoane sau/si cartilagii (pielea apare ca si ingredient separat, tendoanele sunt continute de carnea dezosata mecanic, adica practic resturile de pe oase). Pielea ofera parizerului o parte din grasimi (restul – cea mai mare parte - fiind de obicei din slanina) si proteina inferioara – colagen. Colagenul (prezent in parizer si din tendoanele ori cartilagiile folosite), in cantitati mici, este necesar organismului (pielea, tendoanele, cartilagiile, vasele de sange contin colagen). Consumat in cantitati mari, colagenul este nefolositor organismului si poate fi chiar daunator.

Parizerul contine si multa apa. Apa in sine nu dauneaza, dar o putem obtine si altfel decat platind pe un aliment incarcat de grasimi si de aditivi. In plus, cantitatea ridicata de apa din parizer face necesara folosirea unui agent gelifiant, caragenanul (E407). Efectul caragenanului asupra organismului nu a fost inca bine stabilit, totusi exista cercetari care sugereaza o probabilitate crescuta ca E407 sa fie cancerigen.

Ce aditivi mai include, in general, parizerul? Guma de guar (E412) – agent de ingrosare, potenteaza actiunea caragenanului. E412 poate provoca astm, alergii, greturi, balonari, eczeme. Nitrit de sodiu (E250) sau/si nitrat de sodiu (E251) – aditivi al caror consum poate duce la aparitia cancerelor. Monoglutamat de sodiu (E621) – actiunea sa nociva este una complexa, principalul pericol in cazul acestui potentiator de gust pornind de la actiunea sa neurotoxica. In cazul copiilor mici, E621 poate interactiona cu hemoglobina, blocand-o si oprind/reducand dramatic alimentarea tesuturilor cu oxigen. Acest mecanism, daca intervine, este unul mortal.

Este mai sanatos sa eliminam parizerul din consum deoarece informatiile de pe etichete nu includ si concentratia de grasime utilizata, respectiv de aditivi. (Oricum, in privinta aditivilor nu exista inca, pentru fiecare in parte, niste concentratii limita, pe kilogram corp, unanim acceptate, deoarece actiunea lor este una complexa iar gradul de nocivitate poate sa difere destul de mult de la o persoana la alta). Concentratia de aditivi este, in general, ridicata in parizer, deoarece legislatia romaneasca in acest sens este una permisiva, iar aditivii sunt – economic vorbind – rentabili: conserva, dau gust, culoare si consistenta. Parizerul are nevoie de cantitati mai mari de aditivi decat preparatele superioare din carne (muschi file, muschi taranesc etc.) intrucat ingredientele sunt (in marea majoritate a cazurilor) de proasta calitate: mai perisabile (“carnea” dezosata mecanic) si mai putin gustoase (carne de proasta calitate, tendoane, piele, slanina).