Gandurile unei femei mature: Sunt perfectionista, dar ma tratez

Atunci, am vazut cu coada ochiului cum ma asteapta un teanc de haine necalcate. M-am gandit o clipa ca as putea sa aranjez macar o parte dintre ele, dar am decis apoi sa-mi iau laptopul si sa ma uit pe vplay.
Ce schimbare! Cu ceva timp in urma nu as fi facut asa ceva. Nu as fi fost in stare sa ma relaxez, daca nu ar fi fost curat-luna in jurul meu.
Vedeti, sunt o perfectionista sub tratament. Si, Dumnezeule mare, cat este de greu! Pe langa obsesia mea pentru Mr. Musculo si de a pune totul la locul lui, am, de obicei, multe proiecte pe rol in fiecare moment si agonizez gandindu-ma la toate detaliile care, bineinteles, trebuie executate peeer-fect. La finalul unuia dintre ele, replica mea obisnuita este urmatoarea: 'Uau, fantastic, in sfarsit s-a terminat. Ce urmeaza?'.
Ani intregi m-am ferit sa consider ca-mi fac rau, spunand doar ca asa sunt construita, este ADN-ul meu. Am multa pasiune si energie sa o pun in practica.
Dar acum GATA. A venit vremea sa ma mai si odihnesc un pic. Si stiti de ce?
In primul rand, am inteles ca 'perfectiunea' este o iluzie. Chiar daca, la un anumit moment in timp, poti atinge nivelul maxim de excelenta, idealul a si disparut la prima clipire. Perfectiunea are un apetit grozav si asteptarea constanta a ei ma supune unui stres constant si nu-mi aduce decat dezamagire si nefericire.
Apoi am vazut ca, de multe ori, creativitatea imi este inabusita de ingrijorare. Nu reusesc sa trec peste lipsa de incredere subminata de nevoia de a controla totul.
Gandindu-ma adanc la ce ma motiva, am ajuns la primul strat, acela al vulnerabilitatii. Daca fac totul perfect, atunci nu pot fi judecata sau criticata, asa-i? Este o scuza de a nu fi vulnerabila, de a fi tot timpul ocupata pentru a incerca sa ating neatinsul.
Scutul impotriva vulnerabilitatii nu este impenetrabil si nici nu ma ajuta sa fiu o mama sau o editoare buna, o prietena sau o sotie de incredere. Cum oare sa am relatii reale, sincere, daca eu nu arat cine sunt cu adevarat?!
Si, intre noi fie vorba, exista o diferenta intre a lupta pentru excelenta sau pentru perfectiune. Cea din urma este pentru viata ceea ce este folia de plastic pe canapea: tine la departare mizeria, dar care-i ideea? O chitara care canta cateva note false aduce o bucurie mai mare decat o chitara pe care s-a asezat praful in spatele dulapului.
Care-i primul pas pe care l-am facut ma intrebati. Am organizat o petrecere pentru ziua fiului meu la care au venit prietenii lui cei mai buni, inclusiv Robert, cel pe care-l banuiesc de ADHD. In cinci minute, camera lui era un dezastru, dar am decis ca mai bine beau un pahar de vin cu restul invitatilor decat sa ma agit.
Si ce credeti ca s-a intamplat: la sfarsitul serii, camera era luna, caci sotul intervenise si le-a spus ca, cine intra in concursul de facut ordine are voie sa se joace pe tableta (copiii au cinci ani).